Rămâi conectat

Politică Administrație

Consilierul local Mircea Trifu: Voi rămâne mereu combatant împotriva neregulilor petrecute zilnic în primăria Alba Iulia până la sfârșitul mandatului de consilier indiferent de repercusiuni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ca urmare a celor întâmplate în ședința din C.L. din 22 martie 2018 aș dori să fac următoarele precizări. Am urmărit de ani buni, cu dezgust, modul arogant, disprețuitor, în care primarul Hava tratează consilierii locali albaiulieni în ședințele de C.L. Ceea ce m-a deranjat și mai mult a fost de fiecare dată când acest lucru s-a întâmplat și cu cetățenii care vin cu diferite probleme în aceste ședințe.

Miștocăreala cu care sunt tratați albaiulienii, susținută de corul pedelist care deține majoritatea în C.L., este depășită doar de minciunile și amploarea amenințărilor primarului. Acest fapt m-a făcut să cer în timpul ultimei ședințe un drept la replică fiind efectiv cuprins de un sentiment de compasiune față de un cetățean care, în timp ce își expunea o problemă, a fost luat mereu peste picior de primarul Hava.

Evident, că acest drept nu mi-a fost acordat, ba mai mult am fost invitat să părăsesc sala de ședințe de către președintele de ședință. Acesta a dat dovadă că nu-și cunoaște atribuțiile și nu a citit regulamentul de ședință, obstrucționând astfel activitatea mea de consilier local. Îmi cer scuze pe această cale pentru acest incident deși ar trebui să facă alții acest lucru.

Voi rămâne mereu combatant împotriva neregulilor petrecute zilnic în primăria Alba Iulia până la sfârșitul mandatului de consilier indiferent de repercusiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea