Ioan Oltean:”Silviu Bian ţinea toată şpaga pentru el!”
Democrat-liberalul Ioan Oltean a fost audiat de procurorii DNA în dosarul în care fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian este acuzat de luare de mită. Ioan Oltean a fost audiat pe 19 octombrie, la 3 zile după ce Bian a fost arestat. Informaţia apare în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată. „M-au întrebat dacă Bian dădea din şpagă şi la partid. Am spus că nu”, a declarat Ioan Oltean pentru TVR. Oltean a mai menţionat că este prieten cu Silviu Bian şi că îl cunoaşte de 6-7 ani. Oltean s-ar fi întâlnit „în condiţii de conspirativitate” – spun procurorii – şi cu un alt inculpat din acest dosar, Maria Ţichindelean, directoarea de la fonduri europene din cadrul ANOFM, trimisă în judecată alături de Silviu Bian şi Cristache Ristea, director al Centrului Naţional de Formare a Personalului Propriu Râşnov.
Fostul şef al ANOFM Silviu Bian a fost prins în flagrant în urmă cu o lună, în timp ce primea 19.000 de euro, printr-un intermediar, de la subordonăţii săi din Râşnov. Bian este acuzat ca ar fi primit în total peste 270.000 de euro de la subordonaţii săi din Râşnov, pentru a le vira cofinanţarea unor proiecte europene în valoare de 10 milioane de euro.
Ioan Oltean s-a poziţionat în tabăra lui Boc la alegerile pentru preşedinţia partidului, desfăşurate în mai 2011, la Bucureşti. Organizaţia PDL Alba a optat atunci pentru contracandidatul lui Emil Boc, Vasile Blaga. Tot atunci Oltean a candidat şi a şi obţinut funcţia de secretar general al partidului.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv La 2 iulie este sărbătorită, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv. Această dată a fost aleasă în 1994, de către Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS), cu prilejul aniversării a 70 de ani de la înființare. <img class="aligncenter wp-image-429153 size-full" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2017/07/jurnalist-sport.jpg" alt="" width="640" height="480" / Asociația Presei […]