Conducere interimară la Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei, asigurată de premierul Victor Ponta și de Constantin Niță
Primul-ministru Victor Ponta, a discutat astăzi cu miniștrii demisionari Daniel Chițoiu și Andrei Gerea, luând act, în urma întâlnirii, de demisiile celor doi, și a înaintat președintelui României, după consultări în USL, propuneri pentru ocuparea interimară a celor două poziții de miniștri, după cum informează purtătorul de cuvânt al Guvernului.
”Pentru funcționarea stabilă și eficientă a Guvernului, primul ministru a avut o convorbire cu președintele PNL, Crin Antonescu. Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniștri liberali pentru ministerele în discuție, dar propunerea a fost respinsă de către președintele Crin Antonescu, care a motivat că nu dorește să intre în contradicție cu deciziile interne ale PNL.
Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat președintelui Crin Antonescu să propună doi miniștri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, la Ministerul Economiei. Președintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat și în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL.
Pentru asigurarea funcționării în condiții normale a acestor ministere foarte importante, primul-ministru a desemnat două propuneri pentru ocuparea interimară a acestor poziții, pe care le va înainta spre aprobare președintelui României.
Este vorba de preluarea de către primul ministru, Victor Ponta, a conducerii interimare a Ministerului Finanțelor Publice și de către domnul Constantin Niță a conducerii interimare a Ministerului Economiei.
Guvernul României consideră necesară evitarea cu responsabilitate a oricărei disfuncționalități în actul de guvernare și evitarea transmiterii unui mesaj care să afecteze credibilitatea instituțiilor publice și care să genereze confuzii în mediul economic și social”, se arată în comunicatul de presă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]