Comunicat de presă | Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: România și mai cu seamă Alba trebuie să profite de reconfigurarea bugetului UE
Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba: România și mai cu seamă Alba trebuie să profite de reconfigurarea bugetului UE
Europa trebuie să fie pregătită să răspundă provocărilor de securitate și este clar că direcția pe care blocul comunitar o va urma este aceea de a investi mai mult în sectorul Apărării.
Pentru noi, aceste demersuri sunt o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm. Banii europeni trebuie să ajungă rapid în industria românească de apărare, iar pentru Alba, în special pentru fabricile din Cugir, acești bani înseamnă o oportunitate de dezvoltare economică.

România, prin prisma poziției geografice, trebuie să fie unul dintre principalii beneficiari ai acestor fonduri europene. În acest sens, salut eforturile și inițiativa colegului nostru, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și negociator șef privind bugetul UE pe 2025, care a solicitat Comisiei o alocare echilibrată și direcționarea resurselor înspre zonele unde presiunea este mai mare, anume spre flancul estic al UE și NATO.
Rolul României în strategia de apărare a Uniunii trebuie să fie acela de factor de stabilitate și reziliență, iar pentru asta trebuie să dezvoltăm industria de apărare, atât din surse interne cât mai cu seamă din bani europeni.
Voicu Vușcan, deputat PSD de Alba
Președinte PSD Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]
Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”
Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan. Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
