Politică Administrație
Comunicat de presă| Prima întâlnire a noii conduceri a OFL Alba cu membri și simpatizanții acesteia. Noua președintă intenționează să crească vizibilitatea contribuției adusă de femei în toate domeniile de activitate
În cursul săptămânii trecute a avut loc prima întâlnire a noii conduceri a Organizației Femeilor Liberale Alba cu membri și simpatizanții acesteia. Alina Hărăguș, noul președinte al organizației, a avut plăcerea de a interacționa cu membrele OFL Alba într-un cadru deschis și prietenos, alegând astfel să promoveze interacțiunea, relaționarea și cunoașterea între noii și vechii membri ai organizației și, de asemenea, să susțină prin organizarea acestor întâlniri și antreprenorii locali.
Printre invitații participanți la eveniment s-au numărat domnul Ion Dumitrel (președinte PNL Alba), domnul Marius Hațegan (secretar general PNL Alba), domnul Nicolae Albu (vicepreședinte PNL Alba), domnul Alexandru Pereș și doamna Rodica Andronescu (președinte de onoare al organizației). Doamnele Cornelia Baba și Alina Breaz au fost desemnate secretar general, respectiv secretar general adjunct ale OFL Alba.
Au fost discutate propuneri de proiecte și acțiuni care urmează să fie implementate pe teritoriul întregului județ în domeniile antreprenorial, social, educațional și medical și s-a stabilit pentru perioada imediat următoare desemnarea de coordonatorii zonali care, în primă instanță, vor avea un rol semnificativ în strângerea datelor din teren. Sub noua conducere, Organizația Femeilor Liberale Alba își propune să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor din județ prin prisma unor acțiuni și proiecte cu impact asupra dezvoltării personale și profesionale a celor cu care interacționează. Astfel, au fost gândite, structurate și propuse acțiuni de informare, promovare, sprijin și dezvoltare a antreprenoriatului feminin, organizarea unor campanii de informare și conștientizare a abuzului, organizarea unor workshop-uri și conferințe pentru creșterea calității vieții și a vieții de familie, etc.
Alina Hărăguș menționează că își dorește ca organizația să reprezinte cu adevărat interesele comunității și să promoveze transparența, verticalitatea și sistemul meritocrat, promovând întotdeauna interesul public în detrimentul interesului individual. Noua președintă a Organizației Femeilor Liberale Alba intenționează să crească vizibilitatea contribuției adusă de femei în toate domeniile de activitate. Mai mult, încurajează activ adeziunea acelor membre valoroase ale comunității la OFL pentru ca, împreună, să transforme binele în normalitate.
Pentru termen lung, se dorește ca nucleul nou format în cadrul Organizației Femeilor Liberale Alba să vizeze rezolvarea problemelor reale cu care comunitatea se confruntă.

Politică Administrație
Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!
Comunicat de presă| PSD susține Cupru Min Abrud! 43 de milioane de lei pentru investiții și susținerea producției!
În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat Memorandumul inițiat de Ministerul Economiei, prin care Cupru Min Abrud să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei. Astfel, 43 de milioane de lei vor fi alocate pentru optimizarea proceselor de producție și pentru obținerea unui concentrat de cupru de calitate mai bună.
Ministrul Economiei, social-democratul Florin Spătaru, se ține de cuvânt și așa cum a promis a promovat Memorandumul pentru repartizarea a 50% din profitul Cupru Min pentru susținerea producției și a investițiilor de care are nevoie compania.
În calitate de parlamentar al județului Alba voi susține solicitările și necesitățile oamenilor de aici și voi fi mereu alături de ei. La ambele vizite ale ministrului PSD, Florin Spătaru, am promis că vom fi alături de angajați, de companie și de comunitățile locale.
Prin promovarea Memorandumului a fost aprobată o derogare de la OG nr. 64/2001 care prevede ca societățile și companiile cu capital majoritar sau integral de stat să verse 90% din profitul pe 2021 la bugetul de stat. Prin prezentul act normativ, Guvernul a aprobat ca Societatea Cupru Min SA să verse un procent mai mic de 90%, dar nu mai puțin de 50% din profitul companiei către bugetul de stat.
Ministerul Economiei a anunțat că Planul de management al Cupru Min prevede o serie de proiecte de investiții, precum lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei de la cota 705 mdM la cota 710 mdM, proiectarea, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.
Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel
Politică Administrație
Premierul Nicolae Ciucă anunță memorandumul prin care CupruMin are banii necesari pentru investiții și locuri de muncă: Ce lucrări vor fi finanțate
Premierul Nicolae Ciuca anunța memorandumul prin care CupruMin are banii necesari pentru investitii și locuri de munca: Ce lucrări vor fi finanțate
Premierul Nicolae Ciucă se ține de cuvânt. Azi, domnia sa a informat că guvernul a aprobat Memorandumul pentru repartizarea a 50% din profitul societății din Apuseni.
Suma rezultă din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanţare a investiţiilor şi de susţinere a producţiei. Guvernul a acordat această derogare în cazul Cuprumim, urmare a vizitei premierului Nicolae Ciucă în Apuseni, ocazie cu care managementul companiei, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman, au insistat pe nevoia de retehnologizare, ceea ce înseamnă locuri de muncă noi și creșterea producției. În cazul altor companii cu capital de stat, 90% din profit a fost direcționat spre bugetul de stat.
Din acești bani vor fi finanțate: lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.
Ing. Tiberiu Rațiu, director general CupruMin
Politică Administrație
Comunicat de presă| Beniamin Todosiu (deputat USR): „Performanța” Guvernului PNL-PSD-UDMR: A ratat prima tranșă din PNRR și riscă să piardă miliarde de euro
Beniamin Todosiu (deputat USR): „Performanța” Guvernului PNL-PSD- UDMR: A ratat prima tranșă din PNRR și riscă să piardă miliarde de euro
Guvernul PNL-PSD-UDMR își demonstrează tot mai mult incompetența, iar activitatea dezastruoasă a Coaliției Sărăciei riscă să coste România miliarde de euro, bani europeni.
Cea mai nouă „performanță” a Executivului condus de generalul Ciucă este RATAREA primei tranșe din Planul Național de Redresare și Reziliență. Comisia Europeană a anunțat oficial că prima cerere de plată, depusă de România pentru PNRR, în valoare de 2,6 miliarde de euro, NU VA FI APROBATĂ, iar evaluarea a fost prelungită până în luna septembrie. Guvernul spera ca această primă transă să intre până la finalul lunii iulie, ceea ce ar fi fost o gură de oxigen pentru economia românească aflată în criză.
Cu alte cuvinte, Guvernul PNL-PSD-UDMR dă încă o dovadă de amatorism și delăsare, pentru că nu își îndeplinește jaloanele impuse pentru prima tranșă de fonduri europene. Situația este îngrijorătoare, deoarece aceste jaloane erau cele mai simple impuse în Planul Național de Redresare și Reziliență, iar, dacă PNL și PSD s-au încurcat la acestea, devine dramatic pentru celelalte seturi de jaloane.
Anul acesta, din PNRR, România ar fi putut primi în jur de 10 miliarde de euro, bani care ar fi putut intra în investiții, în condițiile în care economia țării e sufocată de deficitul bugetar și de inflație.
Situația este cu atât mai gravă cu cât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene susține că această amânare vine la solicitarea Guvernului României și nu a Comisiei Europene, pentru că în regulament nu există posibilitatea ca Bruxelles-ul să ceară o asemenea amânare. E mai mult decât o dovadă că Guvernul nu și-a făcut treaba și România riscă să piardă o mare parte din banii alocați ca stat membru pentru redresare și reziliență. Această amânare pune în pericol și cea de-a doua cerere de plată pe care, potrivit regulamentului, România o poate depune în decursul acestui an.
Ce face în acest timp Guvernul PNL-PSD-UDMR? Cum îi stă bine unui guvern mafiot, pregătește un nou tun din banii publici. După ce a crescut taxele, e timpul să sifoneze noii bani care se adună la buget.
Guvernul Ciucă a aprobat recent o nouă schemă de ajutor de stat în valoare de 300 de milioane de euro pe care îi vor aloca către 30 de firme. Acești bani nu provin din surse externe, de la Uniunea Europeană, ci sunt 100% din taxele și impozitele românilor. Probabil că, în culisele celor trei partide politice, au fost și alese deja cele 30 de firme norocoase, care vor primi ajutorul de stat. Vor fi, ca de fiecare dată, firmele băieților deștepți, înșurubați politic și care cotizează la pușculițele de partid.
Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
10 august: Ziua internațională a leneviei
-
Actualitateacum 20 de ore
VIDEO| Cum a primit un șofer AER în loc de combustibil la benzinărie: „Furt pe faţă! Cică am băgat 300 de litri…de aer”
-
Actualitateacum 19 ore
Noi funcții de confidențialitate pentru WhatsApp: Utilizatorii pot decide cine vede dacă sunt online
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Avertizare imediată COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba: Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic. Zonele vizate
-
Actualitateacum 6 ore
Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
CRIMĂ oribilă într-o localitate din România: CINCI membri ai unei familii, printre care și un copilaș, uciși cu brutalitate. Cine este principalul suspect
-
Actualitateacum 24 de ore
Avertisment ANPC: Mare atenţie la capcanele falselor promoţii de vară. Ce trebuie să știi românii care caută reduceri
-
Actualitateacum 23 de ore
Creșterea prețului aduce revenirea la numerar: Oamenii vor să numere fiecare bănuț