Comunicat de presă| În 6 decembrie alege PMP pentru a veni în sprijinirea construirii unei Românii sănătoase (P)
Noi suntem echipa PMP. Ne dorim să transformăm în legi soluțiile pentru construirea unei Românii Sănătoase. Luptăm pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 conform referendumului din 2009 în care 83,31% din populația țării cu drept de vot, adică 7.765.573 de români au votat ”pentru” acest fapt neîmplinit.
Vom lupta pentru eliminarea pensiilor speciale din care se vor recupera mulți bani pentru bugetul acestei țări.
”Dezvoltarea și extinderea rețelei de gaze la aproximativ 60% din gospodăriile populației pe baza resurselor României din Marea Neagră, iar în cadrul județului a resurselor din podișul Târnavelor este un proiect pe care trebuie să-l îndeplinim”, afirmă președintele PMP Alba, Clement Negruț.
Ne dorim transparență în administrația publică pentru că fiecare cetățean care contribuie la bugetul de stat are dreptul să știe ce se realizează cu”banul public”. Unirea României cu Republica Moldova este pe lista priorităților pentru noi, fiind un proiect național PMP pentru a realiza și înfăptui ”România Mare”, puternică și recunoscută în Europa și în lume.
PMP își dorește un sistem de învățământ care să evolueze prin inovație și care să pună în valoare potențialul tinerilor români. Vom lupta pentru învățământ de calitate pentru toți elevii și modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea corespunzătoare a școlilor și grădinițelor.
De asemenea, susținem înființarea școlilor de meserii și meșteșuguri tradiționale pentru a promova valorile culturale din zona Munților Apuseni, dar și din întregul județ.
În același timp, urmărim asigurarea unui sistem medical de calitate și de proximitate pentru toate categoriile sociale și în toate localitățile județului, inclusiv în unitățile școlare unde să se ofere și asistență psihopedagogică.
Încurajarea și sprijinirea agricultorilor din țară pentru asocierea și buna valorificare a produselor lor prin construirea de depozite pentru produsele agricole. Susținem micii fermieri și producători locali, Programul ”Primul Solar” și ”Tomata” încurajează dezvoltarea domeniului agriculturii în România prin oferirea de resurse financiare care să fie folosite pentru administrarea activităților agriculturale.
PMP este un partid orientat spre viitor. Susținem antreprenoriatul tinerilor, instruirea lor profesională în instituții de specialitate și adaptarea la cerințele reale de pe piața de muncă. România are nevoie de oameni pregătiți să #miște țara pe calea dezvoltării.
La alegerile parlamentare din 6 decembrie, alege PMP pentru a veni în sprijinirea construirii unei Românii sănătoase. Alege Mărul!
Comandat de Partidul Mișcarea Populară Alba, C.M.F. 11200012, distribuit de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Mircea Hava, europarlamentar PNL: ”O piață liberă nu înseamnă o piață lipsită de orice reglementare”
Comunicat de presă | Mircea Hava, europarlamentar PNL: ”O piață liberă nu înseamnă o piață lipsită de orice reglementare” O piață liberă nu înseamnă o piață lipsită de orice reglementare, o piață în care autoritățile privesc pasive la posibile abuzuri și manipulări de preț, lipsite de instrumente de intervenție. Era de dorit ca plafonarea la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2023: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!