Comunicat de presă Gabriel Pleșa: Educația este cheia dezvoltării durabile a unei comunități
Comunicat de presă Gabriel Pleșa: Educația este cheia dezvoltării durabile a unei comunități
Orice proiect responsabil, care își dorește o dezvoltare durabilă a unei comunități, trebuie să facă din educație o prioritate.
Putem să ne ascundem după deget și să așteptăm soluții miraculoase de la Ministerul Educației ori Parlament. Putem să vorbim despre o bugetare corectă, să așteptăm alocări generoase din PIB, să discutăm despre creșteri salariale și dotări corespunzătoare. Asta facem de 30 de ani, reducem discuția privind educația la câteva cifre și alocări bugetare.
Relația noastră, a comunității, în raport cu școala pare una prestabilită, hotărâtă undeva într-un birou din București. Nu este și nu trebuie să fie așa.
Cred cu tărie că o administrație responsabilă trebuie să iasă din această paradigmă în care Educația e tratată precum o problemă care depășește sfera de acțiune și interes local.
Există suficiente pârghii la nivelul administrației locale astfel încât să refacem din școală o prioritate a comunității.
Îmi propun, alături de colegii din USR, dar mai ales împreună cu cetățenii localității, să schimbăm modul în care administrația se raportează la școală și modul în care școala e gândită ca parte integrantă a comunității. Iată câteva direcții concrete în care relația dintre administrație și școală trebuie să se îndrepte:
Cred cu tărie că administrația publică poate și trebuie să joace rolul unui liant între școală și mediul de afaceri. Școala trebuie, mai departe de rolul principal al educației, să vină și să răspundă unor nevoi economice, să se dezvolte în paralel cu mediul economic. Nu este normal să avem un județ cu câteva industrii extrem de dezvoltate, iar școala să nu vină și să susțină aceste industrii.
Faptul că avem, în Alba, companii precum Transavia sau Elit – în domeniul procesării de carne, Albalact în domeniul procesării laptelui, companii de renume în producția de porțelan, precum Apulum sau IPEC – ca să dau doar câteva exemple cunoscute tuturor, însă nu avem un sistem educațional care să răspundă nevoilor acestor economii, ei bine asta este dovada unei gândiri falimentare la nivelul administrației, în ultimele trei decenii.
Cred cu tărie că o administrație eficientă trebuie să găsească metodele prin care mediul economic și educațional pot să conlucreze. E nevoie să revitalizăm școlile profesionale, care să pregătească tineri pentru locuri de muncă existente, pentru nevoile și oportunitățile pe care economia județului le oferă.
Pentru ca orice companie să se poată dezvolta și menține competitivă e nevoie de mai mult decât drumuri și o piață de desfacere. Între companii și comunitate trebuie să existe o relație de tip win-win, forță de muncă bine pregătită și salarii pe măsură. Este trist că n-am reușit, încă, să urmăm modele de bune practici din alte zone ale Uniunii Europene, unde, spre exemplu, companiile pot să califice angajați la locul de muncă.
O administrație eficientă va asigura nu doar fondurile necesare, stabilite prin lege, și mă refer aici la întrețineri, reparații, investiții în clădiri, la facturile curente, astfel ca școala să funcționeze în condiții normale, ci va găsi soluțiile optime pentru ca școala să se dezvolte și să performeze. Iar astfel de soluții se găsesc, dacă vrei și știi să le cauți. Fondurile Europene sunt o astfel de soluție, prin care se pot atrage resurse pentru dezvoltarea școlilor.
Din fericire, administrația locală are oameni pricepuți în acest domeniu, oameni care știu și urmăresc toate oportunitățile de a atrage bani europeni pentru comunitate. Mai e doar nevoie de o coordonare eficientă, care să gândească mai departe de azi, de mâine. Există, de exemlu, în Cadrul Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, sume ce vor fi alocate României pentru fix astfel de proiecte, de calificare și recalificare în diverse meserii. Iar administrația locală are datoria de a accesa astfel de proiecte. Școala e o investiție ale cărei rezultate se văd peste decenii, însă este cea mai bună investiție pe care o putem face, în viitorul copiilor noștri.
Avem o conjunctură, în Alba Iulia, cum în puține alte locuri există. Avem o Cetate minunată, care găzduiește o mare Universitate. Avem și suficiente spații locative încât, cu puțină voință și muncă, să transformăm Cetatea într-un loc nu doar plin de istorie ci și unul în care creăm viitorul. Administrația locală trebuie să creeze toate premisele astfel încât Universitatea „1 Decembrie 1918” să dezvolte cât mai multe parteneriate cu companii hi-tech, care să vină în Alba Iulia și să dezvolte afaceri în domeniul IT. Putem, cu o strategie bine pusă la punct, să transformăm Cetatea și orașul într-un loc ce atrage companii din IT, să nu mai fim doar un centru de recrutare pentru companii din domeniu, din alte orașe.
Acestea sunt doar câteva exemple prin care administrația locală poate interveni, în mod direct, în susținerea școlii și a educației la nivelul orașului. Acestea, precum și altele la care lucrez împreună cu colegii din USR, dar mai ales cu cetățenii, vor face parte din proiectul de guvernare locală cu care, sunt convins, vom putea schimba cu adevărat orașul în bine.
Cred că tărie că școala este singurul lucru pe care, dacă-l facem corect azi, ne va asigura un mâine mai bun.
Cu drag,
Gabriel Pleșa
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
