Politică Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ| Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat Comisiei Europene valorificarea patrimoniului cultural religios din județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada Sărbătorilor Pascale, europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație a Parlamentului European, a solicitat Comisiei Europene valorificarea patrimoniului cultural religios. 

Petrecerea Divorțaților

Acesta consideră că pentru valorificarea trecutului nostru și a identității comune și multiculturale este necesară folosirea instrumentelor europene existente pentru conservarea patrimoniului cultural.

Eurodeputatul de Alba a prezentat în numeroasele sale acțiuni de promovare ale județului la Bruxelles locurile frumoase și patrimoniul cultural excepțional existent în județul nostru.

De asemenea, în calitate de ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu oferea liderilor și oficialilor europeni cadouri simbolice, specifice din județul Alba, promovând și în acest fel destinațiile noastre.

”În această perioadă de sărbătoare, am solicitat Comisiei Europene valorificarea patrimoniului cultural religios atât în programul european Bauhaus cât și în proiectele destinate sprijinirii patrimoniului cultural.

O identitate puternică europeană se bazează pe o valorificare consistentă a trecutului nostru și identității noastre comune și multiculturale. Județul Alba are un patrimoniu multicultural excepțional la nivel european și trebuie să îl protejăm și să îl valorificăm folosind inclusiv fonduri europene.

Profit de ocazie pentru a transmite tuturor credincioșilor Sărbători Pascale pline de speranță și lumină”, a comunicat europarlamentarul Victor Negrescu.

Astfel, dacă executivul european va da curs solicitărilor eurodeputatului Victor Negrescu, numeroase clădiri de patrimoniu cultural din județul Alba vor deveni eligibile pentru noi fonduri europene.

De asemenea, cu ajutorul banilor europeni vor putea fi puse în valoare operele de artă bisericească, cartea religioasă veche și obiectele de cult, iar turismul ecumenic poate fi dezvoltat.

Patrimoniul cultural religios este foarte bine reprezentat la nivelul județului Alba, în principal prin biserici, mănăstiri și schituri, frecventate de pelerinii din întreaga țară.

În total, avem peste 30 de mănăstiri, o parte dintre ele cunoscute la nivel național, precum: „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – localitatea Râmeț, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – localitatea Dumbrava, „Sfântul Nectarie” – comuna Ponor, „Buna Vestire” – sat Hăpria, Mănăstirea Afteia – „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – comuna Săliștea, Mănăstirea „Negraia-Pătrângeni” – Zlatna sau Schitul „Sfântul Lazăr” – municipiul Alba Iulia. De asemenea, un valoros edificiu baroc, apreciat la nivel național, este Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj.

Nu în ultimul rând, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia este cel mai valoros monument de arhitectură romanică și gotică din Transilvania, locașul de cult deținând două recorduri: cea mai veche și cea mai lungă catedrală din România.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan.  Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult