Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Dezvoltarea educației – o șansă reală pentru România

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”, spunea Spiru Haret, iar afirmația lui este la fel de valabilă azi, ca și atunci când a fost făcută. Dacă vom întreba orice cadru didactic, ne vă va spune că avem nevoie disperată să recuperăm cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat.

De 30 de ani nu am putut să facem și să ducem la capăt un proiect solid şi unitar, inspirat din exemplul statelor care au reuşit. Vechii politicieni au reușit contraperformanța de a experimenta greșit sau de bloca proiecte de reformă în domeniul educației, fie când s-au schimbat guvernările, fie chiar în cadrul mandatului aceluiași ministru.

Realitatea în școli este una care trebuie să ne dea de gândit serios: România are cele mai multe persoane care știu să citească, dar nu înțeleg ce citesc, iar abandonul școlar face ravagii, noi având cea mai mare rată din UE de abandon în mediul rural și locul 3 general, după Estonia și Malta, la părăsirea timpurie a școlii. În plus, suntem singurul stat din întreaga UE în care valorile acestui indicator, în loc să scadă, cresc de la an la an.
Pandemia de acum subliniază un lucru care era greu de crezut cu câțiva ani în urmă: mai mult de jumătate dintre copiii care intră în școala primară în prezent vor ajunge să lucreze în joburi care astăzi nu există. Cum trebuie să se schimbe educația în România și în județul Alba? Tehnologia se dezvoltă cu rapiditate și ne influențează viețile tot mai mult. O parte dintre competențele căutate cu ani în urmă vor fi înlocuite. În prezent și în viitorul apropiat se va pune mare accent pe abilități precum capacitatea de rezolvare complexă a problemelor, gândire critică și creativitate.

Rolul educației este vital și înseamnă mai mult decât a furniza viitori angajați pentru piața muncii. Educația trebuie să determine o creștere a capacității copiilor de a-și dezvolta competențe, gândirea critică, capacitate de a pune întrebări și de a raționa. Sunt expresii pe care le auzim foarte des și nu e suficient doar să le rostim, pentru că simpla lor rostire în spațiul public nu produce efecte.

Schimbarea pe care USR o va promova în educație constă în regândirea sistemului și a întregului proces de educare, punând în centrul său copilul și tânărul, precum și pe părinții săi, în calitate de beneficiari ai serviciului public de educație. Nu este suficient faptul că s-a încercat reformarea curriculei, dacă în continuare procesul de învățare este orientat exclusiv pe evaluări de conformitate, nu pe dezvoltarea de abilități de cunoaștere, motivație și evoluție a elevilor.

Cealaltă mare cangrenă a învățământului românesc este politizarea: nu de puține ori inspectorii școlari și chiar și directorii de școli sunt înregimentați politic și au tendința de a răspunde la comandă politică. Acest fapt face ca elemente precum proiectul personal, viziunea de dezvoltare sau parcursul profesional să fie trecute pe locul doi, după mandatul politic. La fel cum fragmentarea la vârful sistemului a generat incoerența proiectului național de educație și instituționalizarea mediocrității, același fenomen se întâmplă și la nivelul județelor, respectiv al școlilor.

În calitate de viitor senator care va reprezenta județul Alba în Parlamentul României, voi susține activ descentralizarea și depolitizarea învățământului și transferul puterii de decizie către comunități. Voi milita pentru găsirea unor soluții eficiente de a schimba viziunea privind modul de predare, pentru a stimula gândirea critică a elevilor, îmbinând experiența, valorile și competențele în procesele educative.

Trebuie ca, pe lângă materiile obligatorii, elevii să poată alege materiile pe care le vor studia în funcție de interesele proprii. Este nevoie să încurajăm gândirea critică și folosirea argumentației ca mecanism de stimulare a copiilor. Profesorii trebuie să aibă posibilitatea reală de a-și adapta mai bine planificările la specificul claselor de elevi și să decidă singuri, dacă și în ce măsură au nevoie la clasă de suportul unui manual sau auxiliar. Și, am mai constat o problemă, care bulversează pe cei mici și-i fac să se îngrozească de școală: temele grele pentru acasă. Acestea trebuie să fi reduse la minim pentru elevii din ciclul primar, de exemplu. Sistemele evoluate de învățământ (cum ar fi Finlanda) au renunțat la temele pentru acasă pentru copiii de vârstă preșcolară și școlară mică, considerând că nu contribuie la dezvoltarea intelectuală a copilului, ci doar generează epuizare.

Toate măsurile pe care lei voi lua, în calitate de senator, vor avea la bază campanii de informare a cetățenilor și dezbateri cu cadrele didactice, cu părinții și cu elevii, alături de care am fost mereu.
Pentru că nu ne mai dorim analfabeți funcționali în societate!

Adrian SIMION,
Candidat USR PLUS pentru Senatul României


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Hava, europarlamentar PPE: Copiii trebuie protejați de expunerea la mediul online Internetul este, fără îndoială, un plus pentru noi toți. N-am fost nicicând mai aproape, chiar și de la distanță, cum suntem acum, în epoca digitală. O simplă postare și un singur click ne țin în contact, ne oferă acces la informație și schimb […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea