Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă: Deputatul PNL de Alba Sorin Bumb a fost ales Președinte al Comisiei pentru Industrie și Servicii a Camerei Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deputatul PNL de Alba Sorin Bumb a fost ales Președinte al Comisiei pentru Industrie și Servicii a Camerei Deputaților.

Am fost ales astăzi în funcția de Președinte al Comisiei Permanente pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, Comisie în care am activat încă de la începutul mandatului meu de deputat și în care am deținut anterior funcția de vicepreședinte.

Alături de colegii mei din PNL am susținut și aprobat importante proiecte de lege în cadrul acestei Comisii, referitoare la piața energiei sau dezvoltarea industriei și economiei. Am descentralizat sectorul distribuției de gaze, declarând această infrastructură drept una de utilitate publică și am dat posibilitatea primăriilor să înființeze direct rețele de distribuție a gazelor naturale, finanțate din fonduri europene. Alte modificări importante de legislație pe care le-am adoptat permit cetățenilor și agenților economici sa se racordeze mult mai ușor, mult mai rapid și mult mai ieftin la rețelele de energie electrică.

Alegerea mea in această funcție este o responsabilitate care mă onorează și mă motivează să continui acest mod de a face politică pentru oameni și pentru nevoile lor. Le mulțumesc colegilor mei din PNL, domnului președinte Ludovic Orban, domnului Ministru Virgil Popescu și domnului Florin Roman, liderul deputaților liberali, pentru încrederea acordată, dar și alegătorilor din județul Alba, care, prin votul lor, fac posibilă reprezentarea directă a județului Alba în cele mai importante foruri decizionale ale României.

Sorin Ioan BUMB
Deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea