Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR de Alba: Jos mâinile de pe JUSTIȚIE, PNL şi PSD!

Ioana Oprean

Publicat

în

„Noaptea ca hoții” a devenit „Hoție în miezul zilei” pentru noua coaliție PSD – PNL. Visul penalilor din cele două partide de a scăpa de justiție este pus în practică încă de la începutul guvernării hoției. Băieții deștepți din PSD și PNL au început să confiște sistemul de justiție din România și, într-un stil mafiot, au început să „lichideze” magistrații vocali. Dacă nu pot scăpa de dosare, încearcă să scape de cei care instrumentează dosarele!

După demiterea ministrului USR, Stelian Ion, care a dorit introducerea concursurilor corecte pentru selecția procurorilor de rang înalt, a urmat excluderea judecătorului Cristi Dănileț din magistratură. Magistratul a fost executat de CSM pentru câteva postări private pe rețele de socializare. Să nu uităm că judecătorul Dănileț a fost unul dintre cei mai vocali luptători împotriva încercărilor de modificare a legilor justiției din epoca Dragnea. Din păcate, nu este singurul caz de „execuții” a unor magistrați, cazuri similare, însă cu pedepse mai puțin aspre, fiind sesizate în întreaga țară.

Fără o justiție sănătoasă și independentă, ne vom întoarce în timpul baroniadei PSD, când justiția se făcea în biroul șefului de partid.

Practic, această acțiune este un avertisment dat judecătorilor din întreaga țară, care nu vor să se conformeze cu planurile monstruoasei coaliții PNL-PSD, sub înaltul patronaj al Președintelui K.W. Johannis.

În anul 2017 mă aflam în stradă, alături de soția mea, prietenii mei și alte câteva sute de mii de români. Am tras atunci semnalul de alarmă asupra atrocităților produse și o fac și astăzi.

De ce este importanta justiția pentru România? MCV-ul pus pe justiție de către comisia europeană este unul dintre motivele pentru care azi Romani nu este în spațiul Shengen, dar vedem țări precum Croația care ne-o iau înainte. De asemenea, vedem cum și Bulgaria încet dar sigur ne va depăși, ajungând să îndeplinească înaintea României criteriile de aderare în spațiul Schengen.

În calitate de membru al Parlamentului României, trag un semnal de alarmă serios cu privire la derapajele grave care se produc în justiția românească.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult