Actualitate

Comisia pentru buget a Senatului: Militarii şi poliţiştii vor avea pensie specială în cuantum de 80% din baza de calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

pensieMarți, 8 martie, Comisia pentru buget a Senatului a adoptat un amendament potrivit căruia militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, față de 65% cum este, în prezent, în OUG 57/2015.

Senatorii din comisie au adoptat și un amendament privind plafonarea pensiei stabilite, recalculată și actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul.

Senatorii au dezbătut și avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetar, în prezența reprezentanților sindicatelor din domeniul apărării.

Membrii comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru aceste pensii.

Potrivit celor adoptate de comisie, „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul”. „Pensia stabilită, recalculată și actualizată nu poate depăși cuantumul de 100% din baza de calcul”.

Ordonanța urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului care este primă Cameră sesizată.

În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.

Ordonanța mai stabilea că militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (…) de cel puțin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanța de urgență prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcțională din cauza unor „anumite contradicții” și a fost nevoie de găsirea unei formule „juste, aplicabile și raționale” care va produce o creștere a acestora.(C.M.)

sursa: Agenția Națională de Presă Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră alocațiile pentru copii în aprilie 2026: Data la care sunt virați banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră alocațiile pentru copii în aprilie 2026: Data la care sunt virați banii Plata alocaţiilor lunare pentru copii se va face în luna aprilie 2026 în jurul datei de 8 aprilie, conform calendarului oficial de plăţi. Totuși, apropierea Paștelui ar putea influența momentul în care intră banii pe card. Alocațiile pentru copii din aprilie […]

Citește mai mult

Actualitate

DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari

Bogdan Ilea

Publicat

în

DEER a semnat un contract de finanțare de aproape 98 milioane lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS. Consumatorii din județul Alba, printre beneficiari Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un important contract de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 97.896.051,52 lei, pentru implementarea proiectului „Modernizare […]

Citește mai mult

Actualitate

România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, 1 aprilie 2026, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech. Comanda este în valoare de 1,3 miliarde […]

Citește mai mult