Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Comisia Europeană dă un ultimatum României privind defrișările ilegale, ariile protejate și calitatea aerului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

România este avertizată de Comisia Europeană în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate care să fie incluse într-o rețea europeană, în cadrul procedurilor de infrigement deja lansate. Țara noastră a primit termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme, urmând să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, în caz contrar.

„Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva privind habitatele și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de România în urma unei scrisori de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „problemele de la fața locului nu au fost soluționate. Prin urmare, Comisia emite în prezent un aviz motivat. Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz”, mai menționează comunicatul.

Comisia solicită României și Spaniei să ia măsuri pentru a-și proteja și a-și gestiona rețelele Natura 2000, respectând astfel obligațiile care le revin în temeiul Directivei privind habitatele (Directiva 92/43/CEE a Consiliului). În temeiul acestei directive, statele membre au obligația de a propune situri UE de importanță comunitară (SIC), care să fie apoi adăugate pe listele biogeografice ale UE. În termen de șase ani de la includerea pe listă, statele membre trebuie să stabilească obiective și măsuri de conservare pentru a menține sau a readuce speciile și habitatele protejate la un stadiu corespunzător de conservare, desemnând respectivele SIC drept arii speciale de conservare (ASC). Aceste cerințe sunt esențiale pentru protecția biodiversității în întreaga UE.

România nu a desemnat până în prezent arii speciale de conservare și nu a stabilit, în general și în mod sistematic, obiective și măsuri de conservare detaliate specifice fiecărui sit. (…)

„Prin urmare, Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere României, acordându-i un termen de trei luni pentru a remedia situația, și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere Spaniei, care are, la rândul său, două luni la dispoziție pentru a remedia situația. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat”, anunță comunicatul CE.

Comisia solicită României să îmbunătățească punerea în aplicare, pe teritoriul său, a normelor UE privind autorizațiile pentru instalațiile industriale. România permite instalațiilor industriale să funcționeze fără autorizațiile necesare care stabilesc condițiile de funcționare în conformitate cu legislația UE.

Activitățile industriale au un impact semnificativ asupra mediului în care se desfășoară. Directiva 2010/75/CE privind emisiile industriale are ca scop să prevină și să reducă emisiile industriale nocive de pe teritoriul UE, promovând în același timp utilizarea unor tehnici care reduc emisiile poluante și care sunt eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Deși s-au înregistrat unele progrese după trimiterea de către Comisie a unei scrisori de punere în întârziere, trei instalații continuă să funcționeze fără să respecte cerințele din directivă. În plus, două instalații mari de ardere care au făcut inițial parte din planul național de tranziție al României, dar care au fost de atunci retrase, nu respectă valorile-limită de emisii aplicabile pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot și praf. Prin urmare, Comisia trimite în prezent un aviz motivat.

România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz, se încheie comunicatul CE.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan:  „Cu bună credință, candidez la Consiliul Județean pentru că vreau mai mult pentru Alba și mai bine pentru oameni”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Corneliu Mureșan:  „Cu bună credință, candidez la Consiliul Județean pentru că vreau mai mult pentru Alba și mai bine pentru oameni” „Este nevoie de un schimb de generații în administrația județeană. Generația mea are obligația de a îngriji ce au construit părinții și bunicii noștri și de a dezvolta județul pentru generațiile viitoare. E o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea