Curier Județean
Colonelul Herța Ioan Onac, șeful Jandarmeriei Alba, s-a pensionat
Colonel Herța Ioan Onac, care timp de 17 ani a îndeplinit funcţia de inspector şef la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba a trecut în rezervă. Acesta va fi înlocuit de colonel Itu Felician, care a îndeplinit funcţia de prim adjunct al inspectorului şef la aceeaşi instituţie.
Ofiţer emblematic, cu o activitate meritorie în instituţia oamenilor de arme, colonelul Herța Ioan Onac s-a pensionat la vârsta de 55 de ani şi 6 luni, după 36 de ani (inclusiv anii de Şcoală militară) de activitate desfăşurată în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
În prezenţa comenzii instituţiei şi a personalului din structurile de conducere centrale şi teritoriale, colonelul dr. Mircea Olaru, Inspectorul General al Jandarmeriei Române, i-a conferit fostului şef al Jandarmeriei Alba „Placheta de onoare a Jandarmeriei Române” şi „Diploma de excelenţă” pentru întreaga activitate de ofiţer.
”Cei 33 de ani – de la terminarea Şcolii militare de ofiţeri activi, în 1980, şi până azi – i-am petrecut în patru unităţi din trei garnizoane. Am avut bucuria de a lucra cu oameni deosebiţi (…). Cu ei am obţinut multe rezultate, iar neîmplinirile m-au afectat, dar nu m-au abătut de la îndeplinirea misiunilor. Tuturor le mulţumesc! Chiar dacă plec din rândul cadrelor active, cu gândul şi cu sufletul rămân alături de Jandarmerie (…). Acum, la final, pot să spun că datorez acestei instituţii foarte multe, pentru că aici m-am împlinit ca om!”
Foştii colegi au numai cuvinte de laudă la adresa domnului colonel, care de-a lungul timpului s-a dovedit a fi un coleg desăvârşit şi a dat dovadă de profesionalism pe timpul tuturor misiunilor pe care le-a organizat şi condus. Prin vocea primului adjunct, colonel Itu Felician, aceştia i-au adresat un mesaj de temporar bun-rămas:
”Domnul colonel a constituit permanent un exemplu de demnitate şi profesionalism (…). Calităţile personale şi performanţele profesionale ale domniei-sale au fost exemple pentru noi. Ne-a fost, la nevoie, şi un frate mai mare (…), iar modul în care ne-a condus, a influenţat cariera fiecăruia dintre noi.”
”La rândul nostru, cei care am avut onoarea de a ne desfăşura activitatea alături de domnul colonel Herţa Ioan Onac, suntem conştienţi că ne va lipsi foarte mult şi, cu siguranţă, vom resimţi aceasta atunci când vom avea nevoie de experienţa dânsului. Chiar dacă nimeni nu este de neînlocuit, cel care ne-a fost timp de aproape două decenii atât lider formal cât şi lider informal va rămâne mereu în inimile noaste ca un adevărat profesionist, care nu şi-a trădat niciodată echipa şi şi-a asumat riscuri alături de ea, a ştiut să –şi atragă respectul subordonaţilor nu prin autoritatea conferită de funcţie ci prin firea deschisă, prin empatia, prin exemplul personal şi prin capacitatea de a uni colectivul”, spune Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Curier Județean
Cu cine ar vota românii la europarlamentare? PSD conduce cu 31% în intenția de vot, urmat de PNL cu 21%, AUR cu 19% și USR cu 13%. SONDAJ Avangarde
Cu cine ar vota românii la europarlamentare? PSD conduce cu 31% în intenția de vot, urmat de PNL cu 21%, AUR cu 19% și USR cu 13%. SONDAJ Avangarde
România ar urma să fie reprezentată în Parlamentul European și de două partide antieuropene, potrivit datelor celui mai nou sondaj de opinie Avangarde, realizat la comanda PSD.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, partidul lui George Simion, AUR, s-ar situa pe locul 3, în vreme ce partidul Dianei Șoșoacă ar atinge la limită pragul electoral de 5%. Primele două locuri ar fi adjudecate de PSD și PNL, potrivit sondajului Avangarde.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, PSD ar câștiga scrutinul cu 31%, relevă datale sondajului.
Pe locul 2 s-ar situa PNL, cu 21%, iar pe 3, la mică distanță, AUR – cu 19% din răspunsurile celor chestionați.
USR s-ar poziționa pe locul 4, cu 13% din voturi, iar UDMR și SOS Șoșoacă ar trece la limită pragul electoral, cu 5%.
PMP, Pro România și Forța Dreptei nu ar trece pragul.
Avangarde a selectat doar răspunsurile celor care au indicat un partid pe care l-ar vota (71% din totalul celor chestionați).
Sondajul Avangarde a fost realizat la comanda PSD în perioada 20-28 septembrie, pe un eșanțion de 994 de subiecți, prin metoda CATI (interviu telefonic).
Marja de eroare este de +/- 3,2%, la un nivel de încredere de 95%.
Curier Județean
Un bărbat din Alba a buzunărit un bătrân în plină stradă! Ce a reușit să cumpere cu banii furați, înainte de a fi prins de polițiști
Un bărbat din Alba a buzunărit un bătrân în plină stradă! Ce a reușit să cumpere cu banii furați, înainte de a fi prins de polițiști
La data de 3 octombrie 2023, polițiștii din Abrud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 53 de ani, din Abrud, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 2 octombrie 2023, în timp ce se afla pe o stradă din Abrud, i-ar fi sustras unui vârstnic de 87 de ani, suma de 2.000 de lei, din buzunarul pantalonilor.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80 %.
În cursul zilei de azi, 4 octombrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.
Informații de background:
La data de 2 octombrie 2023, în jurul orei 15.30, un vârstnic de 87 de ani, din Abrud, a sesizat Poliția Orașului Abrud cu privire la faptul că i-a fost sustrasă suma de 2.000 de lei, în timp ce se deplasa pe o stradă din oraș.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat, în scurt timp, un bărbat de 53 de ani, din Abrud, ca persoană bănuită de săvârșirea faptei, asupra acestuia fiind găsită suma de 1.460 de lei precum și un telefon mobil pe care l-ar fi achiziționat, cu puțin timp în urmă, din restul sumei sustrase de la vârstnic.
Curier Județean
Inconștienți pe șoselele din Alba: Șoferi prinși de polițiștii rutieri în timp ce conduceau beți
Inconștienți pe șoselele din Alba: Șoferi prinși de polițiștii rutieri în timp ce conduceau beți
Doi bărbați, din Meteș și Alba Iulia, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 4 octombrie 2023, în jurul orei 02.20, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Meteș, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, de B-dul Revoluției 1989 din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 4 octombrie 2023, în jurul orei 02,30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au depistat un bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe B-dul Revoluției 1989 din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Cel mai vârstnic student din România învață la Universitatea din Alba Iulia: Aurel Voicu va fi absolvent de masterat la aproape 90 de ani
-
Actualitateacum 20 de ore
Alertă de fraudă online: Cum fac bani hackerii care se dau drept Poliția Română sau Interpol
-
Sportacum 19 ore
Alba, gazdă a proiectului „Footbal in Heaven”!!! 30 de fani europeni, pe stadioanele din Cugir, Baia de Arieș, Săsciori, Șugag și Zlatna, printr-un proiect FRF-AJF Alba
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Cum a fost răpită o copilă de 14 ani, de acasă, în miezul nopții, pentru căsătorie: Cazul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Colet cu aproape 6 kilograme de droguri trimis din Spania și ajuns la o firmă din Alba: Pedeapsă definitivă pentru expeditorul „pachetului de biscuiți”