Rămâi conectat

Curier Județean

Colindul din Ajun de Crăciun, vestitorul Nașterii Mântuitorului: Datină adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Colindul din Ajun de Crăciun, vestitorul Nașterii Mântuitorului: Datină adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc

Colindul este obiceiul românesc care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ”Bună dimineața la Moș Ajun”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi de Crăciun

Colindatul este o datină adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc, ea fiind întâlnită în toată lumea creştină. Cu totul aparte, Crăciunul şi tradiţia colindatului în preajma acestei sărbători, sunt trăite în satul tradiţional românesc. Conform istoricilor, cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belșug pentru noul an, și, întorcându-ne în vechime, știm că Nașterea Mântuitorului se prăznuia împreună cu Boboteaza.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Crăciun: Câți români își serbează onomastica și care sunt prenumele derivate

În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând ”Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.

Colindele de Crăciun

Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (”În drum spre Vicleim”, ”Nașterea Domnului”, ”Vestirea Păstorilor”, ”Închinarea Păstorilor”, ”Pornirea Magilor după stea”, ”Închinarea Magilor”) și colindele Sfinților (”Colindul Crăciunului”, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ”Steaua sus răsare”, ”În orașul Vifleem”, sau ”Trei crai de la Răsărit”.

Citește și: Colinde de Crăciun – versuri. Colinde care prevestesc nașterea Domnului

Colindele laice (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc.

Umblatul cu Steaua de Crăciun

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În oraşul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generaţie la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediţii.

Citește și:Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului

Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică nașterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măști. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Umblatul cu capra de Crăciun

Umblatul cu capra este un obicei ce ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță în Transilvania. În Muntenia și Oltenia capra e denumită brezaia.

Primul colind, care se cântă la fiecare casă, în Ajunul Crăciunului, este colindul de ușă sau de fereastră. Prin acest colind se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea nașterii lui Hristos și pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Nașterii Domnului: ”Sculați, sculați, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculați, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Și v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. Refrenul ”Florile dalbe”, des întâlnit în poezia colindelor, are astăzi numai o valoare simbolică. Se presupune, însă, că la origine el era o formulă magică, rostită concomitent cu atingerea persoanei colindate cu o ramură înflorită de măr.

Citește și: Obiceiuri de Anul Nou • Datini şi tradiţii de Anul Nou la români: Capra, Plugusorul, Ursul, Sorcova

Citarea ramurii de măr în colinde, la fel ca și folosirea ei rituală, avea rostul de a transmite omului calități atribuite plantei: energie și vigoare și este întrucâtva înrudit cu obiceiul sorcovitului de Anul Nou.

După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în fața mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Sensul acestui colind este de a trece belșugul, sugerat prin bogăția și varietatea produselor alimentare așezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul ”cel mare”, adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toți membrii familiei.

Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belșugului. Cel care conduce grupul de colindători mulțumește gazdei pentru daruri.

Tradiţii de Crăciun din Ardeal

În Transilvania, în dimineața de Ajun copiii, în grupuri de opt, nouă, se adună într-un capăt de sat și pornesc în alai. Alt grup pornește din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiți în casă băieții, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte și le aruncă un coș cu mere. Femeile aruncă un fel de colăcei numiți colindreți și fructe (mere). La vărsarea fructelor copiii se întrec să le adune. Numele obiceiului diferă chiar în cadrul aceluiași județ (”Codrea” la Pianul de Jos, ”Bună dimineața la Moș Ajun”, la Pianul de Sus, județul Alba).

Feciorii colindă după copii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. O singură ceată pe sat. Își aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai învețe colinde. În frunte merge vătaful mare, mai isteț și dintr-o familie înstărită, ales doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare ține evidența câștigurilor și conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuiește pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.

Citește și: Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor lui Moș Crăciun. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul

Primul colind se cântă acasă la preot să dezlege postul. Apoi urmează celelalte gospodării din sat. Când ajung în fața unei case, colindătorii cântă la fereastră, după care gazda îi poftește în casă. Șeful colindătorilor întreabă dacă sunt primiți Feciorii de Crăciun. După ce cântă trei, patru colinde la ușă, cântau: ”Primește-ne gazdă-n casă/Și pune colac pe masă/Lângă colac și cârnați/Și-o litră de vinars”. Dacă până la terminarea colindului gazda nu deschide ușa, înseamnă că nu te primește. Atunci strigă colindătorii: ”Bureți pe pereți”.

A doua zi de Crăciun, începe jocul la casa gazdei. Chemătorii sunt împodobiți cu năframe și panglici tricolore și merg la casele fetelor și feciorilor să-i cheme la horă. A treia zi, feciorii vin cu muzica la biserică, unde se adună toți tinerii la joc. În a patra zi se ”îngroapă” Crăciunul și sunt chemate iarăși fetele la joc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

”Cadet pentru o zi” – elevi din Alba Iulia au experimentat viața de ”militar”, la Batalionul 136 Geniu „Apulum”

Unirea Ziarul

Publicat

în

”Cadet pentru o zi” – elevi din Alba Iulia au experimentat viața de ”militar”, la Batalionul 136 Geniu „Apulum” Cu prilejul aniversării Zilei Forțelor Terestre, la Batalionul 136 Geniu „Apulum” s-a desfășurat ieri, 18 aprilie, proiectul „Cadet pentru o zi”. Astfel, elevi de clasele a VII-a și a IX-a din municipiul Alba-Iulia au răspuns pozitiv […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea