Colegiul Naţional de Apărare în vizită de documentare la Prefectura Alba
*Cursanţii şi-au arătat interesul faţă de evoluţia economico-socială a judeţului
Instituţia Prefectului – Judeţul Alba a fost astăzi gazda cursanţilor Colegiului Naţional de Apărare, instituţie care, în cadrul unei vizite de studii şi documentare în Alba, şi-a exprimat dorinţa de a avea o întâlnire cu prefectul Gheorghe Feneşer, în scopul obţinerii unor informaţii referitoare la evoluţia economico-socială a judeţului. 40 de cursanţi care se perfecţionează în problematica actuală a securităţii naţionale au participat la întâlnirea cu prefectul judeţului Alba şi alţi reprezentanţi ai instituţiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Alba, Ada Rus, timp de aproximativ două ore, gazdele au prezentat date statistice referitoare la evoluţia economică şi socială a judeţului Alba, răspunzând totodată şi la întrebări punctuale referitoare la siguranţa publică şi la modul în care Instituţia Prefectului acţionează pentru menţinerea acesteia, prin colaborarea cu instituţiile abilitate ale statului.
Unii dintre cursanţi şi-au exprimat curiozitatea faţă de viitorul proiectelor de la Roşia Montană şi Cuprumin Abrud. Prefectul Gheorghe Feneşer a explicat punctul de vedere al Guvernului României cu privire la cele două proiecte, care, de altfel, a fost enunţat recent şi de către Ministrul Mediului, prezent la Alba Iulia.
”În ceea ce priveşte proiectul de la Roşia Montană, aşa cum a precizat şi doamna ministru Rovana Plumb, acesta se reanalizează la nivelul Ministerului Marilor Proiecte, cu participarea mai multor ministere. În funcţie de soluţiile ce vor fi găsite, se va lua o decizie finală, dar cu respectarea celor două cerinţe de bază: garanţia financiară şi responsabilitatea faţă de mediu. Referitor la redeschiderea activităţii Cuprumin Abrud, există tot sprijinul din partea Guvernului României în acest sens. Ca urmare, în termen de aproximativ 2 săptămâni, reprezentanţii conducerii societăţii sunt aşteptaţi la Bucureşti, pentru discuţii, în condiţiile în care din luna mai se doreşte pornirea activităţii. Totodată, în prezent, Guvernul se preocupă să găsească resurse financiare în cuantum de aproximativ 15 milioane de euro pentru două investiţii importante pentru mediu, respectiv construcţia staţiei de neutralizare şi iazurile de decantare. În opinia mea, locurile de muncă sunt importante, trebuie făcut tot posibilul pentru crearea lor, dar cu respect faţă de mediul înconjurător”, a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]