CJ Alba a semnat contracte de 3,5 milioane de euro pentru închiderea a șase depozite neconforme de deșeuri
Consiliul Județean Alba a semnat în 18 noiembrie 2014 contractele pentru execuția lucrărilor de închidere la șase depozite urbane neconforme de deșeuri, ca urmare a finalizării procedurii de achiziție publică. Lucrările sunt prevăzute în cadrul obiectivului de investiții ”Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban din județul Alba”, parte a proiectului cu finanțare europeană “Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Alba”. Cele șase contracte se referă la închiderea și ecologizarea depozitelor de deșeuri neconforme din Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir și Ocna Mureș și au ca durată de execuție o perioadă de 1 an de zile. Valoarea totală a lucrărilor care se vor realiza până la finalul anului 2015 se ridică la aproximativ 15,84 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat remis presei de ofițerul de presă al proiectului, “cinci contracte au fost încheiate cu asocierea formată din SC Hidroconstrucția SA București – SC Secvision Business Solutions SRL București – SC Engineering 2B SRL Piatra Neamț și se referă la închiderea următoarelor depozite neconforme: Lot 1 Abrud în valoare de 1.012.882,61 lei fără TVA, Lot 4 Blaj în valoare de 2.784.420,13 lei fără TVA, Lot 5 Cîmpeni în valoare de 742.504,67 lei fără TVA, Lot 6 Cugir în valoare de 1.889.663,49 lei fără TVA și Lot 7 Ocna Mureș în valoare de 6.248.945,30 lei fără TVA. Contractul pentru Lot 2 Aiud, în valoare de 3.170.722,31 lei fără TVA, a fost încheiat cu firma SC Interdevelopment SRL București.
Activitatea de depozitare a fost sistată în iulie 2013 la Aiud și Ocna Mureș, în timp ce în cazul celorlalte patru depozite măsura a fost luată în anul 2009. Din punct de vedere tehnic, activitățile de închidere a celor șase depozite sunt aproximativ similare. Lucrările specifice de reabilitare a amplasamentelor includ următoarele activități: profilarea depozitului de deșeuri existent prin sistematizarea masei de deșeuri în zona de reabilitare, profilarea deșeurilor și taluzare, compactarea masei de deșeuri și aplicarea straturilor finale. Protejarea amplasamentului va presupune construcția unui sistem de apărare împotriva inundațiilor și a unor sisteme de drenare a apelor pluviale, realizarea unui gard de împrejmuire și aplicarea unui program de monitorizare a mediului. Diferențele tehnice ale lucrărilor ce vor fi realizate sunt reprezentate de volumul de deșeuri caracteristic fiecărui depozit, respectiv modalitatea de eliminare a gazelor de depozit, care în cazul obiectivelor de la Aiud și Ocna Mureș va fi un proces activ prin ardere în instalații specifice.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]