Rămâi conectat

Actualitate

Circul de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva continuă. Ministrul Cuc amenință constructorul cu rezilierea contractului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se gândește să rezilieze contractul lotului 3 din Autostrada A1 Lugoj-Deva, după o întâlnire care va avea loc la ora 15:00 împreună cu constructorul acestui tronson. În caz contrar, reprezentanții statului vor cere garanții suplimentare.

„Astăzi la ora 15:00 va veni antreprenorul la sediul ministerului. Domnul Sorin Scarlat (directorul general al CNAIR – n.r.) a fost joi pe autostradă, ştiţi că dădusem termenul acela de 10 zile pentru a remedia lucrurile pentru a fi dată în trafic autostrada.

Astăzi sunt două scenarii: fie semnăm un act adiţional pentru prelungirea garanţiei, fie, dacă nu, din ce am fost informat, se va rezilia contractul, vom prelua lotul de autostradă, vom finaliza noi ce aveau de finalizat, vorbesc de elementele de siguranţă: gardul perimetral, decolmatări, lucruri oricum minore de făcut, dar care, practic, asigurau viabilitatea autostrăzii. Îl vom prelua şi îl vom deschide traficului aşa cum ne-am asumat”, a arătat Cuc.

La rândul său, Scarlat a afirmat că acest tronson nu poate fi dat deocamdată în exploatare, întrucât nu are un sistem funcţional de colectare şi evacuare a apelor. „Nu putem accepta o lucrare parţial terminată. Elementele trebuie finalizate. Au rezultat anumiţi parametri care nu au fost în limite şi am decis să cerem extinderea garanţiei de la 4 la 10 ani. Nu este vorba de schimbarea regulilor jocului în timpul jocului, ci este vorba de o dorinţă a noastră de a avea o certitudine că lucrările care se execută sunt în regulă. Nu putem plăti nişte lucrări pe care să le avem sub observaţie încă de la deschidere”, a precizat şeful CNAIR.

Răzvan Cuc a adăugat că deja a dat termen 10 zile pentru remedierea problemelor, care însă nu s-au rezolvat. „Dacă ei n-au fost în stare să facă nişte decolmatări în 10 zile… n-au fost în stare să aducă două utilaje… Adică dacă ne chinuim aici facem noi cu 20 de inşi decolmatarea şanţurilor cu lopeţile, nu e greu. Dar eu cred că unele elemente din cadrul companiei (CNAIR – n.r.) au plecat şi s-au dus să lucreze la ei şi îi învaţă că n-au ce să vă facă, se poate merge şi aşa.

Nu! Eu am spus-o, dar cred că n-au înţeles bine şmecheraşii. Nu mai merge aşa! Nu ştiu cine le-a dat asigurări, dar în acest moment, această firmă, Comsa SA, este în pericol să păţească următoarele lucruri: unu – rezilierea contractului. Doi: reţinerea sumelor care sunt depuse drept garanţie, neplata restului care trebuie plătit de companie şi certificatul negativ constatator. Deci nu stăm să negociem. Negocierea s-a făcut la momentul semnării contractului. Ei au încasat deja 90 şi ceva la sută din banii de autostradă. Nu suntem la piaţă, faceţi ce trebuie să faceţi, dacă nu, ne despărţim”, a continuat ministrul.

În urmă cu o săptămână, unul dintre constructorii ameninţaţi de ministrul Răzvan Cuc cu rezilierea contractului dădea asigurări că lotul 3 este complet realizat şi pregătit pentru recepţie, fără a pune participanţii la trafic în pericol.

sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai Cei aproape cinci milioane de pensionari care așteptau anunțul privind pensiile au primit răspunsul. Directorul Poștei Române a anunțat că încearcă ca toți seniorii să primească la timp pensia, cu toate că recunoaște că este o provocare și pentru ei. Potrivit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea