Cinci persoane reținute după scandalurile de la Abrud și Câmpeni
Poliţiştii din Abrud au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de Daniel-Cristian O., de 32 de ani şi Gheorghe-Ovidiu S.,de 22 de ani, ambii din oraşul Abrud, cunoscuți cu antecedente penale, cercetaţi într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în data de 13 decembrie, în jurul orei 22.00, Daniel-Cristian O. împreună cu Gheorghe-Ovidiu S. şi Ioan-Marcel M. (19 ani), fiind sub influenţa alcoolului, au provocat un scandal într-un local public din Abrud unde au proferat cuvinte şi expresii vulgare la adresa celorlalţi consumatori, au răsturnat mese, au spart sticle şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele pe un tânăr din Alba Iulia.
Pentru a scăpa, tânărul din Alba Iulia s-a refugiat într-un alt local din oraşul Abrud, unde ulterior a fost urmărit de doi dintre agresori, fiind lovit de către unul dintre ei, cu o sticlă în cap.
Victima s-a deplasat la spitalul orăşenesc Abrud pentru îngrijiri medicale unde a fost consultat şi i-a fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
În cursul zilei de azi, 17.12.2013, Daniel-Cristian O. şi Gheorghe-Ovidiu S. vor fi prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunere de arestate preventivă.
Ioan Marcel M. este cercetat în stare de libertate sun aspectul comiterii aceleiaşi fapte, respectiv “ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
De asemenea, poliţiştii din Câmpeni au continuat cercetările cu privire la fapta de ultraj contra bunelor moravuri comisă în noaptea de 14/15.12.2013 într-un local public din Cîmpeni.
În urma datelor obţinute în anchetă, cercetările au fost extinse, poliţiştii stabilind că la scandalul provocat de N.I.D., de 24 de ani şi B.A.V., de 20 de ani, din Câmpeni, a participat şi S.N.A., de 21 de ani, din Cîmpeni, cei 3 distrugând mai multe bunuri şi adresând expresii jignitoare persoanelor aflate în local.
Faţă de cei 3 suspecţi poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 17.12.2013, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri ţi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]