Rămâi conectat

Curier Județean

Cetatea Alba Iulia în culorile copilãriei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia organizează sâmbătă, 11 iunie 2011, începând cu ora 11.00, în curtea Catedralei „Reîntregirii” din Alba Iulia, a V-a ediţie a programului „Ziua copilului în culori”. Evenimentul din acest an va avea ca temă artistică „Cetatea Alba Iulia în culorile copilăriei” şi va fi binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Va fi o sărbătoare a inocenţei, îmbrăcată, la propriu, în culorile fragedei vârste a copilăriei şi un moment de luminare la suflet pentru cei 477 de copii, cărora micile bucurii ale vieţii le-au fost umbrite de nevoi şi necazuri sociale. Toţi cei 477 de copii provin din casele de tip familial, centrele de zi şi centrele educaţionale din judeţele Alba şi Mureş, ce funcţionează prin parteneriatul încheiat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Română Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia şi autorităţile publice locale şi judeţene. Momentul culminant al sărbătorii copiilor va avea loc pe platoul din Piaţa Tricolorului, în faţa Catedralei Reîntregirii, când se va înălţa în aer o machetă a catedralei cu baloane tricolore cu heliu, moment căruia copiii i-au dat numele de „Înălţarea Catedralei la cer”.
După încheierea evenimentelor de la Catedrala Ortodoxă, copiii vor primi câte un pachet din partea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă şi a partenerilor şi sponsorilor, apoi vor face o vizită în Traseul Celor Trei Fortificaţii, la principalele obiective turistice din Cetatea Alba Carolina, vor admira schimbul de gardă şi salvele de tun de pe cuneta artileriei, iar apoi vor participa la masa festivă dedicată lor, unde va avea lor un alt program artistic în care vor recita poezii, vor cânta şi vor pune în scenă piese de teatru special pregătite pentru ziua bucuriei şi lor. (L.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș  accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea