Cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de lei depuse de fermieri pentru investiţii în procesarea produselor agricole
Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), fermierii au depus cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de lei pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, alocarea totală pentru sesiunea din acest an fiind de 203 milioane de euro.
Instituţia reaminteşte tuturor celor interesaţi că în această perioadă sunt fonduri disponibile pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole prin intermediul submăsurii 4.2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Data limită de depunere a solicitărilor de finanţare pentru procesarea produselor agricole este 31 ianuarie 2019, în limita acestor fonduri disponibile.
„Îi încurajez pe cei care doresc să investească în procesarea produselor agricole să scrie şi să depună proiecte în această sesiune. În acest moment avem fonduri disponibile, atât pentru înfiinţarea unităţilor de procesare, cât şi pentru dezvoltarea şi modernizarea acestora. Cu ajutorul fondurilor europene pe care le gestionăm, agricultorii produc multe materii prime, dar trebuie făcut pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. Valoarea sprijinului acordat pentru procesare poate ajunge până la 2,5 milioane de euro, o sumă importantă pentru cei care doresc să investească în acest sector. De asemenea, în această perioadă sunt active mai multe linii de finanţare prin intermediul cărora se pot solicita fonduri europene prin PNDR 2020”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Solicitanţii pot depune cereri pentru participarea prima dată la scheme de calitate (sM 3.1), alocarea aferentă acestei submăsuri fiind de 6,1 milioane de euro.
De asemenea, investiţiile în exploataţii agricole (sM 4.1), componenta sector vegetal (zona montană) beneficiază de o alocare de 26 milioane de euro, fiind depuse solicitări de finanţare de 11,8 milioane de euro.
Totodată, solicitanţii din arealul ITI Delta Dunării pot depune cereri de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3), alocarea stabilită pentru sesiunea 2018 fiind de 3,7 milioane de euro, valoarea proiectelor depuse ajungând la 1,5 milioane de euro.
AFIR menţionează că pentru submăsurile 3.1, 4.2 şi 6.3 ITI – Delta Dunării, sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii.
În cazul sM 4.1, componenta sector vegetal, zona montană, depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. Totodată, AFIR precizează că în primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă plafonul de depunere a fost depăşit.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 28 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”
DATA: 28.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L. Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
