Rămâi conectat

Societate

Cei şapte ani de acasă ai PDL, criticaţi de propriul părinte!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Inventatorul PDL-ului actual se dezice, mai nou, de propria sa creaţie – ce pare într-adevăr cam hidoasă, dar, mai ales, periculoasă – de partidul care a făcut până acum, timp de mai bine de zece ani, tot ceea ce a vrut, dictat sau iniţiat Traian Băsescu, sub imperiul lacrimilor, al furiei sau al comenzii ferme, cu puşca la carâmb, uneori! Acest fost mic orfan, născut din marele FSN şi apoi desprins şi vegheat, pentru puţină vreme, de către părintele său real, a fost răpit brusc, sălbăticit şi transformat continuu, după chipul şi asemănarea noului dur tutore! Astfel, pruncul PDL a fost crescut, hrănit, îmbăiat, înfăşat şi învăţat să meargă, de către actualul preşedinte, pas cu pas, de la firavul 7% în 2004, până la uriaşul 33%, în 2008!
Traian Băsescu, fost ministru, primar şi actual preşedinte din partea aceluiaşi partid care l-a ajutat şi propulsat în toate aceste importante funcţii deţinute – partid pe care s-a străduit să-l subjuge, folosească şi stăpânească în tot acest timp – îşi schimbă instant rolul avut atâta vreme şi, culmea ipocriziei, vine acum şi ne descrie propriul pupil – precum un veritabil şi detaşat analist politic – ca pe un mare rău, care nu reuşeşte decât să-l supere şi dezamăgească profund: „Trebuie să recunosc că am remarcat şi o atitudine de dispreţ pentru ceea ce i-am rugat să facă în interes naţional. Am luat notă. (…) După ziua de astăzi când am văzut cât rău poate să facă ţării Coaliţia, pe mine nici nu mă mai interesează ce fac. Să ducă mai departe acordul cu FMI, ce fac politic îi priveşte. Nu mai aştept nimic de la PD-L după ziua de azi”.
Care mai este sensul acestei supărări, domnule preşedinte, acum, în ceasul al treisprezecelea, când România a devenit deja o ţară de coşmar, din cauza incompetenţei domnului Boc al Cincilea şi al camarilei oblăduite de minunata dumneavoastră echipă? Cum de nu aţi reuşit să vedeţi ce aţi crescut la piept până în prezent, domnule Băsescu? Sau atunci când acest partid a adunat voturi multe, fie pentru dumneavoastră, fie lui însuşi sau chiar rudelor, în campanii, prin utilizarea unor metode nu prea ortodoxe, era cel mai bun, cel mai curat şi imaculat şi dintr-o dată a devenit de nerecunoscut? Când acelaşi partid a stat bine mersi liniştit la guvernare şi nu a luat absolut nicio măsură, vorbind doar despre râuri de lapte şi miere revărsate din programele portocalii, iar România era de fapt în colaps, unde eraţi domnule preşedinte Băsescu?
Veniţi şi daţi vina, într-un mod extrem de vehement, pe anii 2007-2008, dar tot dumneavoastră eraţi preşedinte şi în anii precedenţi, 2005-2006, atunci când PD a guvernat alături de noi, liberalii, şi în anii 2009-2010, când creaţia dumneavoastră, tânărul de succes, PDL a zburdat cum şi cât a vrut cu banii jepcuiţi din buzunarele românilor şi trimişi direct în puşculiţele portocalii!
De ce nu i-aţi criticat şi atunci, domnule preşedinte Băsescu, pe pdl-iştii dumneavoastră care au reuşit performanţa de a cheltui tot ce exista în visterie, nu pe pensii şi salarii, aşa cum vă văitaţi dumneavoastră, ci pe patinoare, săli de sport, deplasări şi achiziţii de lux, precum şi alte proiecte costisitoare şi nefolositoare, menite doar să satisfacă cheltuielile fabuloase ale partidului?
Deputat PNL Alba,
Teodor ATANASIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Floriile 2024 • Când pică Floriile în următorii ani: Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice în 2024, 2025. Floriile ortodoxe 2024 sunt în 28 aprilie, iar Floriile catolice 2024 în 24 martie. Paștele Ortodox 2024 este în 5 mai, iar Paștele Catolic 2024 în 31 martie. În Duminica Floriilor, românii ortodocși sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea