Rămâi conectat

Actualitate

Cei care vor dori să schieze la iarnă ar putea fi nevoiți să arate dovada vaccinării anti-COVID ori un test negativ: Ce spun autoritățile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cei care vor dori să schieze la iarnă ar putea fi nevoiți să arate dovada vaccinării anti-COVID ori un test negativ: Ce spun autoritățile

Cel mai probabil, turiștii care vor merge la Poiana Braşov pentru a practica sporturile de iarnă în sezonul 2021-2022, vor avea nevoie să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19 ori un test negativ, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Sebastian Rusu, menţionând că Primăria Braşov a început deja pregătirile pentru deschiderea sezonului de schi, potrivit Agerpres.

„Am început deja să ne pregătim pentru sezonul de schi. Am semnat deja ordinul pentru umplerea lacului – trebuie să-l avem la capacitate maximă pentru ca, atunci când este nevoie, să putem să începem producem zăpada artificială. Totodată, am avut discuţii cu prefectul Cătălin Văsii privind modul cum vom proceda la deschiderea sezonului, să încercăm să anticipăm soluţiile, pentru că am văzut că, în Austria, de exemplu, schiorii vor trebui să aibă vaccinul sau un test RT-PCR negativ”, a afirmat Rusu.

Viceprimarul a precizat că sezonul de anul trecut a fost unul bun, foarte multă lume preferând să rămână pentru schi în staţiunile din ţară şi, astfel, şi banii au rămas în ţară.

Totodată, el a menţionat că Primăria Braşov are pregătite maşini care să intervină în caz de polei, pe fondul schimbării bruşte a temperaturilor.

„Vremea s-a schimbat, a început frigul. Din 20 octombrie, intrăm cu maşinile de deszăpezire în dispozitiv, însă am stabilit, pentru orice eventualitate, să fie disponibile două maşini (…) în caz de polei. La rectificarea bugetară, vom prinde banii pentru deszăpezire. (…) Trebuie să văd ultimele cifre, dar probabil că suma se ridică la aproximativ 6 milioane de lei”, a afirmat viceprimarul liberal Sebastian Rusu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea