Ştirea zilei

Ce seruri anti-Covid generează cel mai puternic nivel de anticorpi după doza booster? În ce vaccin am putea să ne încredem

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce seruri anti-Covid generează cel mai puternic nivel de anticorpi după doza booster? În ce vaccin am putea să ne încredem

Un nou studiu realizat în Marea Britanie arată că vaccinurile anti-Covid dezvoltate de Pfizer/BioNtech și Moderna sunt cele mai eficiente după administrarea ”booster-ului”, generând cel mai puternic impact asupra stimulării nivelurilor de anticorpi. A treia doză a fost administrată la 10-12 săptămâni după cea de-a doua.

Ambele vaccinuri folosesc tehnologia ARN mesager.

Studiul ”COV-Boost” a fost deja menţionat de oficialii britanici atunci când au anunţat că serurile Pfizer şi Moderna au fost preferate pentru a fi utilizate în campania de vaccinare cu doze de supra-rapel (”booster”) în această ţară, însă datele medicale aflate la baza acestei decizii au devenit disponibile abia joi seară.

Autorii studiului au descoperit că şase dintre cele şapte seruri ”booster” care au fost examinate au stimulat imunitatea după vaccinările iniţiale cu vaccinul Pfizer-BioNTech, iar toate cele şapte seruri au crescut imunitatea atunci când au fost administrate după inoculările cu cele două doze ale vaccinului AstraZeneca.

”A treia doză va fi eficientă pentru multe dintre vaccinurile pe care le-am testat şi în multe combinaţii diferite”, a declarat Saul Faust, profesor de imunologie la Universitatea Southampton şi coordonator al studiului.

Studiul a descoperit că o doză întreagă sau înjumătăţită de vaccin Pfizer sau una întreagă de Moderna asigură o stimulare puternică atât pentru nivelul de anticorpi, cât şi pentru cel al celulelor T, indiferent dacă participanţii au fost vaccinaţi iniţial cu doze Pfizer sau cu doze AstraZeneca.

”Toate cele patru scheme de vaccinare folosite pe scară largă în Marea Britanie au dus în general la niveluri similare de imunitate şi sunt, cel mai probabil, la fel de eficiente”, a precizat Eleanor Riley, profesoară de imunologie la Universitatea Edinburgh. Ea a mai spus că ipoteza privind o modificare a politicii referitoare la intervalul de administrare a dozelor ”booster” este sprijinită de datele medicale obţinute din acest studiu.

”Aceste date sprijină decizia adoptată de JCVI (Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare) mai devreme în această săptămână pentru a reduce la trei luni intervalul de administrare a dozei ‘booster’ după vaccinarea cu doza a doua”, a precizat Eleanor Riley.

Atunci când vaccinurile AstraZeneca, Novavax, Johnson&Johnson şi Curevac au fost administrate sub forma unor doze ”booster”, aceste seruri au crescut nivelurile de anticorpi în raport cu cele generate de oricare dintre vaccinurile folosite iniţial, deşi într-un grad mai mic decât rezultatele generate de dozele ”booster” ale vaccinurilor Pfizer şi Moderna, au precizat autorii studiului. În schimb, deşi vaccinul Valneva a crescut numărul anticorpilor la persoane vaccinate iniţial cu AstraZeneca, acest ser nu a generat un efect de stimulare la persoanele inoculate iniţial cu serul Pfizer.

Studiul COV-Boost a fost realizat înainte de răspândirea variantei emergente Omicron, însă profesorul Saul Faust a spus că a transmis deja eşantioane din această cercetare specialiştilor de la Agenţia britanică pentru siguranţa sănătăţii cu scopul de a obţine date medicale despre această variantă care stârneşte îngrijorări la nivel mondial.

Studiul britanic a descoperit că dozele ”booster” contribuie şi la generarea unei reacţii imunitare mai ample cu ajutorul celulelor T împotriva variantelor Beta şi Delta, iar acest detaliu ar putea juca un rol cheie în protecţia pe termen lung împotriva maladiei COVID-19.

Un studiu separat, realizat de cercetătorii de la Imperial College London despre modul în care expunerea iniţială la SARS-CoV-2 modelează reacţia imunitară, a descoperit, în mod similar, o bună reacţie imunitară bazată pe celulele T, atât împotriva variantelor Alfa, cât şi Delta, dacă trecerea prin boală a fost urmată de vaccinare.

sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Păpuși și marionete gigant la Alba Mall: Momente inedite în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Povești” 2026 În cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Povești” de la Alba Iulia, Teatrul pe roți Arad și Teatrul Magic Puppet Cluj-Napoca au adus momente inedite și pline de voie-bună pentru albaiulieni. Teatrul pe roți Arad a adus în fața […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Mii de gulguțe aprinse în Cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mii de gulguțe aprinse în cetatea Alba Carolina la ,,Festivalul Luminii” 2026: Zona istorică din Alba Iulia, transformată într-un tărâm de basm  Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de 3 ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00. Mii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Procesul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru 9 acte de luare de mită, poate începe: Decizie la Tribunalul Alba Tribunalul Alba a dispus, vineri, 15 mai 2026, începerea judecății în dosarul medicului Adrian Ienea, din Sebeș, acuzat că ar fi primit în mod repetat bani de la pacienți pentru emiterea sau prelungirea […]

Citește mai mult