Rămâi conectat

Actualitate

Câte particule ies din gură când vorbim și în ce măsură ești protejat de masca de protecție: Experiment

Ziarul Unirea

Publicat

în

Realizatorii unui program popular care rulează pe internet au făcut mai multe experimente cu măștile de protecție printr-o tehnică specială de filmare. Ei au arătat cât de mult diferă cantitatea de particule, dacă purtăm sau nu mască. Experimentul a fost comentat de dr. Anthony Fauci, directorul Institutului de Boli Infecțioase din Statele Unite.

Realizator experiment: „Aceasta este înregistrarea pe care am făcut-o, de 1.000 de cadre pe secundă, adică aproximativ de 40 de ori mai lent decât în timp real. Asta, în timp ce număram de la 1 la 4. Asta înseamnă numerele pe care le puteți vedea la baza ecranului. Am fost stupefiat de cantitatea de particule care ieșeau din gura mea. Nu numai când scuipam, nu doar la începutul fiecărui cuvânt, ci și când terminam de vorbit. Mai ales la cuvântul patru, puteți vedea aburul fin care iese din gura mea. A fost cu adevărat surprinzător. Se poate vedea cu ochiul liber: particulele sunt atât de mici, încât nici nu cad (pe sol – n.r.), nici măcar nu vorbeam foarte tare. Era un volum mediu”.

Idei greșite despre cum ne infectăm

Dr. Anthony Fauci: „Cred că ceea ce tocmai ne-ați arătat este o demonstrație foarte frumoasă din punct de vedere grafic a importanței purtării măștilor, pentru că, așa cum vedem și din înregistrare, spuneți același lucru: unu, doi, trei, patru… și foarte puține particule trec de mască. Așadar, noi tot spunem și cred că demonstrații grafice de genul celei pe care ne-ați arătat-o întăresc acest lucru, că unul dintre motivele pentru care este atât de important să ne acoperim fața este că acum știm că 40-45% din persoanele infectate nu au simptome. Și totuși, virusul este prezent în partea nazală a faringelui. Mai știm că o parte substanțială a infectărilor provine de la persoane fără niciun fel de simptome. De aceea, mulți oameni au o interpretare lesne de înțeles, deși greșită, potrivit căreia poți transmite virusul doar când tușești sau strănuți lângă altcineva. Ceea ce nu înțeleg oamenii este faptul că atunci când vorbești, chiar dacă nu vorbești tare, sau când cânți, ceea ce este mult mai rău decât simpla vorbire, există aceste particule eliminate din gură, care pot rămâne în aer pentru un anumit timp, unele pică pe sol, motiv pentru care recomandăm distanța de doi metri între persoane, dar unele dintre ele sunt purtate de aerosoli și pot pluti așa o vreme. Iată de ce este atât de important să purtăm măști, mai ales când credem că ne aflăm într-o situație în care nimeni nu tușește sau strănută. Ați demonstrat asta foarte frumos, doar rostind: unu, doi, trei, patru”.

Experiment cu SARS-CoV-2. Care mască îi protejează cel mai bine pe oamenii sănătoși

Pe de altă parte, un alt experiment arată că nicio mască de protecție nu-i ferește complet pe cei din jur de infectarea cu coronavirus, dacă nu o poartă și persoana bolnavă. O dovedește primul test din lume realizat cu virusul SARS-CoV-2, desfășurat în Japonia. Oamenii de știință au folosit două manechine: în cazul unuia dintre ele au utilizat un spray pentru a împrăştia virusul, iar pentru celălalt, un ventilator care a imitat respiraţia umană.

Testul a demonstrat că oamenii sănătoși care poartă mască din pânză beneficiază de o protecție de doar 17%.

Proporția a crescut până la 50% în cazul măștilor chirurgicale și la 80% pentru cele cu filtru de protecție.

Lucrurile se schimbă când masca e purtată de persoana infectată: atunci, reducerea contagiunii este de 70% pentru măștile din pânză și cele chirurgicale.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea