Rămâi conectat

Actualitate

Cât va putea REȚINE poliția o persoană pentru verificare?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cât pot reține polițiștii o persoană într-o secţie pentru verificarea identităţii

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legislativ iniţiat de Guvern care vizează prelungirea la maximum 12 ore a timpului pe care o persoană îl poate petrece într-o secţie de Poliţie pentru verificarea identităţii acesteia, anunță Agerpres.

S-au înregistrat 109 voturi „pentru” şi 11 abţineri.

„Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul Poliţiei se realizează de îndată fără a depăşi un termen de 8 ore de la momentul iniţierii deplasării. (…) În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită în termenul de 8 ore, acest termeni se prelungeşte cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale fără a depăşi un termen de 12 ore de la momentul iniţierii deplasării”, stipulează proiectul de lege adoptat.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege este menit să asigure protecţia şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi „eliminarea apariţiei oricăror moduri neunitare de acţiune în rândul poliţiştilor”.

Proiectul pentru modificarea şi completarea art. 36 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor ca for decizional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea