Cât a ajuns să coste un kilogram de brânză de oaie? A fost adusă o rasă de lapte nouă în România
Cât a ajuns să coste un kilogram de brânză de oaie? A fost adusă o rasă de lapte nouă în România
Pentru că brânza de oaie este tot mai cerută, crescătorii de oi au început să înlocuiască mioarele românești cu unele din rase speciale, care dau mai mult lapte.
Cei care vor să vândă mai multă carne de oaie au adus din import animale care cântaresc până la 100 de kilograme.
O băcănie din Covasna primește zilnic brânză, iaurt și caș de la o fermă de oi de la marginea orașului. Brânza proaspătă de oaie se vinde cu 30 de lei kilogramul.
R: De ce de oaie?
Client: „Fiindcă îmi place mai mult. Lângă slănină merge mai bine!”
Clientă: „E mai bună și mai gustoasă oaia!”
Rasă de lapte nouă în România
Ca să poată aproviziona constant patru puncte de vânzare, un fermier a ales să crească oi din rasa „Lacaune”, originară din Franța și specializată în producția de lapte.
Adrian Dancsek, femier: „Când ții 1.000, 2.000 de oi, deja trebuie să te gândesti și la aspectul economic, să îți iasă calculul. Am pornit efectiv copiind sistemul francez. Nu am vrut să fim mai deștepți să inventăm noi roata”.
Oile lui dau 300 de litri pe an, de patru ori mai mult decât țurcana românească. Cercetătorii români de la Stațiunea Săcuieni-Bacău au creat și ei o rasă de lapte, prin încrucișarea oilor awassi, din Asia Centrală, cu țigaia noastră. Se numește Rovasi și dă 170 de litri de lapte pe an.
Familia Liteanu din Iași are 300 de exemplare Rovassi. Oamenii spun că profitul le-a crescut considerabil și vor să-și mărească turma.
Casiana Liteanu proprietar de oi: „Plănuiesc cu fratele meu să dezvoltăm această afacere prin modernizare și tehnologizare. Vrem să ne extindem măcar la 1.000 pentru că este o rasă foarte bună”.
Oierii care vând în schimb în țările arabe testează rasele de carne. Un fermier a adus animale din rasa Texel, olandeză.
Robert Bartha, fermier: „Nu acumulează grăsime, seu, nu are gust de oaie. Zici că mănânci carne de iepure, struț sau orice altceva”.
Un miel Texel ajunge la 55 de kilograme în șase luni, iar un berbec poate cântări 150 de kilograme.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați Anul școlar 2026-2027 ar putea aduce o serie de măsuri suplimentare pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională, dar și pentru profesorii care predau la gimnaziu. Ministerul Educației și Cercetării urmărește îmbunătățirea rezultatelor la examene […]
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?”
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?” Un tânăr din trei din România este șomer, asta arată ultimele statistici ale INS, publicate luni, 14 septembrie 2026. Situația este critică în condițiile în care, în următorii cinci ani vor ieși […]
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie 2026, într-o zi de duminică, și se încheie în seara Ajunului, pe data de 24 decembrie. Perioada de 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului, este dedicată pregătirii spirituale prin rugăciune, […]
