Casa memorială Dr. Ioan Mihu din Vinerea va fi reabilitată și transformată într-un Centru multicultural. Investiție de 150.000 de lei
Casa memorială Dr. Ioan Mihu din Vinerea va fi reabilitată și transformată într-un Centru multicultural. Investiție de 150.000 de lei
Consilierii județeni din Alba vor avea de aprobat în cadrul ședinței din 23 martie 2023 un proiect de hotărâre pentru aprobarea încheierii unui acord de asociere între Consiliul Judeţean Alba şi orașul Cugir pentru înființarea „Centrului multicultural Dr. Ioan Mihu Cugir”.
Proiectul de act administrativ vizează aprobarea Acordului de asociere încheiat între județul Alba prin Consiliul Judeţean Alba şi orașul Cugir prin Consiliul Local al orașului Cugir în vederea realizării cadrului necesar pentru furnizarea unui serviciu de interes județean prin înființarea „Centrului multicultural Dr. Ioan Mihu Cugir” – instituție publică de cultură.
Dr. Ioan Mihu, personalitate proeminentă a Transilvaniei sfârșitului de secolXIX și începutului de secol XX, a fost unul dintre cei mai aprigi susținători ai emancipării politice, economice, sociale și culturale a românilor ardeleni, fiind totodată un ilustru luptător pentru îndeplinirea idealului național.
Ioan Mihu s-a născut la 17 octombrie 1854 la Vinerea, din țărani fruntași, tatăl său fiind un cunoscut om de afaceri cu lemn din zonă. Pentru punerea în valoare a personalității acestui mare luptător pentru drepturilor românilor transilvăneni și a patrimoniului cultural local și județean, cele două UAT-uri doresc reabilitarea casei memoriale Dr. Ioan Mihu din Vinerea și transformarea acesteia într-un Centru multicultural.
În prima etapă se va realiza trecerea din domeniul public al orașului Cugir în domeniul public al județului Alba a cotei de 1/2 din imobilul teren și construcții, înscris în Cartea funciară nr. 79796 Cugir, situat administrativ în localitatea Vinerea, strada Principală, nr. 172, județul Alba.
În etapa a doua părțile se asociază pentru realizarea în comun a Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul de investiții: „Centrul multicultural Dr. Ioan Mihu Cugir”, documentație care va cuprinde soluția constructivă, descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi.
Valoarea estimată pentru realizarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție la obiectivul de investiții: „Centrul multicultural Dr. Ioan Mihu Cugir” este de 150.000 lei cu TVA inclus, din care fiecare asociat va plăti jumătate, respectiv 75.000 lei.
Acordul de asociere se încheie pe o perioadă de 2 (doi) ani, intrând în vigoare de la data semnării lui de către reprezentanții celor doi asociați, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, la solicitarea motivată a oricărui asociat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]