Casa lui Moş Crăciun îi aşteaptă pe albaiulieni cu vin fiert, turtă dulce şi colinde
Autorităţile judeţene şi locale au inaugurat sâmbătă seara Casa lui Moş Crăciun, care va rămâne deschisă toată săptămâna, până pe 24 decembrie. Amenajată în pavilionul expoziţional amplasat în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor, Casa lui Moş Crăciun îşi aşteaptă vizitatorii cu colinde dar şi cu câteva produse specifice Sărbătorilor de iarnă: turtă dulce, vin, decoraţiuni şi cadouri. Dacă pentru cei mici atmosfera a fost întreţinută de animatori costumaţi în diferite personaje de desene animate, cei mari au putut servi un pahar cu vin fiert şi au ascultat colindele Ansamblului folcloric Obârşia de lângă Blaj, dar şi muzică de jazz interpretată de Laura Orian şi trupa 7th Flower. De altfel, în fiecare zi vor urca pe scena amenajată în interiorul cortului grupuri de colindători, inclusiv elevi de la şcolile din oraş, iar seara vor avea loc spectacole de jazz şi muzică folk. Copiii vor putea să-i trimită scrisorile direct lui Moş Crăciun prin intermediul unui spiriduş care preia epistolele. Încă din prima seară Poşta lui Moş Crăciun a fost luată cu asalt de cei mici care au încredinţat spiriduşului peste 100 de scrisori. La final, cea mai frumosă scrisoare va fi premiată. Însă suprizele sunt mult mai numeroase şi pot fi descoperite zi de zi în această săptămână doar vizitând Casa lui Moş Crăciun. „Noi încercăm să creăm magia Crăciunului şi îi invităm pe toţi cetăţenii municipiului, dar şi pe oaspeţii lor. Pot să vadă, pornind de la colinde, teatru pentru copii, teatru pentru oameni mari, jazz, muzică folk, colinde tradiţionale, coruri de colinde, până la lecturi pentru copii. Este o zonă în care să ne putem bucura de spiritul Crăciunului, de gustul şi mirosul Crăciunului, pentru că avem turtă dulce, găsim şi un pahar de vin fiert”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Chiar dacă evenimentul gândit de autorităţile judeţene nu are grandoarea târgurilor sau evenimentelor de gen din marile capitale ale lumii sau din alte oraşe ale ţării, este un început pe care albaiulienii şi l-au dorit, dovadă numărul mare de participanţi din seara inaugurării şi atmosfera caldă creată în Casa lui Moş Crăciun. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”
Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa
Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]
FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing
În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]