Carnavalul „Noaptea Pricolicilor” la Limba
Primăria comunei Ciugud, Parohia Ortodoxă Limba şi Asociaţia „Limbenii” vor organiza vineri, 1 iulie, în satul Limba, pe malul Mureşului, cea de-a V-a ediţie a carnavalului „Noaptea Pricolicilor”, serbare câmpenească ocazionată de sărbătorirea Sf. Petru, stăpânitorul pricolicilor, ne-a informat Dorin Bucur, preşedintele Asociaţiei „Limbenii”. „Noaptea Pricolicilor” este o sărbătoare care scoate în evidenţă originile dacice ale limbenilor şi bucuria păstrării unor obiceiuri străvechi, o veritabilă lecţie de istorie în aer liber, limbenii fiind cunoscuţi sub denumirea de oameni-lup sau, din superstiţie, pricolici. Slujba de mulţumire oficiată începând cu ora 19.00, la Biserica Ortodoxă Limba, va fi urmată de deplasarea alaiului, condus de daci pedeştri şi călări, pe malul Mureşului, în locul „Prund”. În program se mai află alocuţiunile organizatorilor, vânzare de carte, acordare de diplome, spectacol de iluzionism cu Alexini, „Carnavalul pricolicilor”, un spectacol de muzică populară cu ansamblul „Balomireana” şi foc de tabără. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate
Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate Tot mai frecvent constatăm că legumele din grădină par să iasă din tiparul obișnuit, dar nu ân sensul bun al cuvântului. Îngălbenirea și deformarea rodului înainte de coacere sunt probleme întâlnite la […]
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL
6 iulie 2025 | Skirt Bike Alba Iulia, eleganță pe două roți, ediția VI: Cel mai cochet eveniment pentru biciclistele din județul Alba. PROGRAMUL Este timpul ca pedalele să se învârtă iarăși cu stil! După câțiva ani de pauză, la acest sfârșit de săptămână se va organiza o nouă ediție Skirt Bike Alba Iulia, cel […]
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]