Ştirea zilei
Care au fost cei mai activi parlamentari din judetul Alba. Cate inițiative, declarații și luări de cuvânt au avut fiecare
Care au fost cei mai activi parlamentari din judetul Alba. Cate inițiative, declarații și luări de cuvânt au avut fiecare
Județul Alba are 7 parlamentari trimiși la București, însă dintre aceștia prea puțini își iau treaba în serios. O parte dintre ei reușesc să se facă de râs nu doar la București, dar mai ales în teritoriu.
Unii dintre ei încă mai au impresia că dacă mai trimit câte un comunicat o dată pe lună, rămân vii în memoria colectivă și își justifică purcoiul de bani cu care țara îi “răsplătește”. Pentru cei care nu știu încă, un parlamentar ne costă pe noi, românii, în total aproximativ 30.000 de lei/lună, astfel încât paradigma celui care tace ca mutul sau mai dă câte o semnătură pe un proiect legislativ ar trebui să dispară din mentalul colectiv, dar mai ales al partidelor care tot promit că oferă ceva nou românilor.
Senatul României
În Senatul României județul Alba este reprezentat de 2 senatori. Unul despre care nici propriii membri de partid nu prea știu că l-au trimis acolo (Sorin Bumb – PNL), iar celălalt cel despre care mulți membri de partid speră că va aduce un nou suflu și chiar va pregăti partidul pentru viitorul ciclu electoral (Călin Matieș – PSD).
Dincolo de acestea, rezultatele sunt cele care ar trebui să vorbească despre fiecare dintre ei.
Sorin Ioan Bumb – PNL
Oarecum pe fărașul partidului în actualele confruntări interne din PNL, văzut ca un susținător al lui Ludovic Orban, senatorul de Alba – Sorin Bumb este unul dintre cei mai invizibili parlamentari la nivel de județ, mai ales după explozia prețurilor la gaze și curent. Asta și pentru că el este promotorul branșărilor gratuite, care s-au dovedit a fi un mare fiasco.
Altfel, senatorul liberal are 150 de întrebări și interpelări la activ, dar și 20 de declarații politice. Cel mai important aspect însă este faptul că a semnat 18 inițiative legislative, însă doar una dintre ele a devenit până acum lege. Altfel, la nivel de județ este mai mult inexistent.
Călin Matieș – PSD
Fostul antreprenor devenit ca prin minune senator se pare că încearcă să facă totul pentru ca marea pleașcă (funcția de senator) să nu fie doar un accident în mai noua sa carieră politică. Abia intrat în PSD Alba și ajuns deja senator și vicepreședinte al PSD Alba, fostul brutar de la Sântimbru a devenit imaginea producătorilor locali nu doar la nivel de județ, ci și la nivel național. De departe cel mai vocal dintre toți parlamentarii de Alba și singurul care mai poate răsturna vreo căruță politică, fie ea și cu un nou conducător (PNL Alba), Matieș a cumulat în precedenta sesiune parlamentară 177 de întrebări și interpelări și nu mai puțin de 66 de luări de cuvânt în plen, mai multe chiar și decât combatantul său (Sorin Bumb a fost chiar chestor al Senatului, funcție din care, obligat de împrejurări, a trebuit să mai vorbească). Are 21 de inițiative legislative și nu stă prost nici la declarații politice – 12 la număr.
S-a remarcat în schimb la nivel de județ, unde a fost poate cel mai activ parlamentar, pe fondul luptei interne din partid care se pare că l-a absorbit pe Florin Roman, cel care conducea detașat în mandatul precedent… Ultimele sale implicări în problema sinistraților din Apuseni le-a demonstrat însă tuturor parlamentarilor de Alba cum ar trebui să se implice fiecare, mai ales că unul dintre deputații de Alba este arătat cu degetul de mulți dintre locuitorii județului pentru dezastrul creat de defrișările din ultimii ani și inundațiile din iulie…
Oricum, Călin Matieș pare a fi încă de pe acum o nucă tare pentru rivalii politici, însă sursele noastre spun că nici în interiorul PSD lucrurile nu stau prea fericit, fiind deja greu de înghițit de cei din vechea gardă. Rămâne de văzut dacă va reuși să fie și un om de partid, în contextul în care câștigă tot mai multă simpatie din partea oamenilor simpli. Sau poate o fi doar o poleială…
Încercăm un clasament pe baza activității lor:
Senat:
Locul 1. Călin Matieș – PSD
*177 de întrebări și interpelări
*66 de luări de cuvânt în plen
*21 de inițiative legislative
*12 declarații politice
Locul 2. Sorin Ioan Bumb – PNL
*150 de întrebări și interpelări
*33 luări de cuvânt în plen
*18 de inițiative legislative
*20 de declarații politice
Camera Deputaților
Florin Claudiu Roman (PNL)
Ani în șir văzut drept unul dintre cei mai activi parlamentari de Alba, deputatul Roman conduce în clasamentul deputaților de Alba. Are mai multe legi sau amendamente care au modificat legi care îi poartă numele și a devenit în scurt timp un lider important al PNL inclusiv la nivel național. În ultima perioadă însă, absorbit de luptele interne din PNL, Florin Roman nu a mai fost atât de vizibil la nivel de județ, însă activitatea sa parlamentară din sesiunea precedentă dă clasă celorlalți deputați.
Deputatul Roman are în precedenta sesiune parlamentară 48 de luări de cuvânt (1 oră și 16 minute), are 20 de declarații politice și 34 de inițiative legislative, dintre care încă niciuna nu a devenit lege.
Radu-Marcel Tuhuț (PSD)
Actualul președinte interimar al PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț, este văzut încă de mulți mâna dreaptă a fostului președinte Ioan Dîrzu, dar și cel care ar trebui să reformeze PSD Alba pentru a deveni cu adevărat un partid de opoziție la nivel de județ. Mai este mult până acolo, iar startul pare că deja este pierdut. Are însă noroc că celelalte partide practic nu există în Alba.
Liderul PSD Alba încă nu și-a găsit vorbele în Parlament: doar Corneliu Olar este mai slab decât el la acest capitol, luând cuvântul de doar 11 ori (27 de minute), însă are în schimb nu mai puțin de 100 de întrebări și interpelări, dar și 15 propuneri legislative (niciuna nu a devenit lege deocamdată).
Corneliu Olar (PNL)
De departe poate cel mai bogat dintre parlamentarii de Alba și susținut de fostul președinte PNL Alba, Mircea Hava pentru încă un mandat. Acuzat de mulți de dezastrul din Apuseni și supranumit “drujba Apusenilor”, Olar pare o stea căzătoare aproape de extincție pe cerul politicii județene. Inexistent și în județ, dar și în Parlament, Corneliu Olar nu a punctat prea grozav nici la cifrele oficiale. A vorbit doar o singură dată în Parlament în vechea sesiune parlamentară, la depunerea jurământului. În total: 39 de secunde. Cam atât a vorbit Olar în Parlamentul României, fiind catalogat ușor drept “parlamentarul peștilor”. Are doar 8 întrebări și interpelări, 4 inițiative legislative, dintre care niciuna nu a devenit lege.
Beniamin Todosiu (USRPLUS)
Actualul lider al USRPLUS Alba, Beniamin Todosiu, pare și el născut sub o stea norocoasă. Cel mai tânăr deputat de Alba, Todosiu nu s-a remarcat prin mai nimic deocamdată, în ciuda faptului că se zbate. Uneori mult și fără niciun rost/efect. Plecat dintr-o clinică dentară în Parlamentul Româniri, acesta nu a deschis gura prea mult acolo: doar 12 luări de cuvânt și 39 de minute vorbite… Are în schimb 59 de propuneri legislative, iar una a devenit deja lege. A mai depus și 49 de întrebări și interpelări, însă la nivel de județ nu are încă nicio acțiune sau un domeniu pe care să se identifice la modul concret în mentalul colectiv. Un fel de pătrunjel în zeamă, dar măcar morcovul este tânăr…
Daniel Gheorghe Rusu (AUR)
Deputatul cu cel mai mare noroc la alegerile trecute este actualul lider al AUR Alba, Daniel Rusu. Matematica rezultatelor i-a adus un mandat de deputat, însă nu schimbă prea mult datele problemei la nivel de județ. Fostul primar din Șpring, unde s-a remarcat prin mai multe investiții fără nicio finalitate (iar dacă amintim numai canalizarea pe model suedez, complet nefuncțională și astăzi este destul), nu punctează nici la capitolul realizări parlamentare. Poate doar la copieri de texte de la alți colegi parlamentari, care l-ar face un mare campion la capitolul plagiat!
Altfel, Rusu are a vorbit de 12 ori timp de 13 minute, are o singură declarație politică și 15 propuneri legislative, dintre care niciuna nu a devenit lege deocamdată.
Clasament:
Locul 1 – Florin Roman (PNL): 1 oră, 16 minute și 23 de secunde
Luari de cuvânt: 40 (în 19 sedinte)
Declaraţii politice depuse în scris: 20
Propuneri legislative iniţiate: 34
Întrebări şi interpelări: 48
Locul 2 – Beniamin Todosiu (USRPLUS): 39 de minute și 38 de secunde
Luări de cuvânt: 12 (în 12 ședințe), din care declaraţii politice: 11
Declaraţii politice depuse în scris: 4
Propuneri legislative iniţiate: 59, din care 1 promulgată lege
Proiecte de hotarâre iniţiate: 2
Întrebari şi interpelări: 49
Locul 3 – Radu Marcel Tuhuț: 27 de minute și 2 secunde
Luari de cuvânt: 11 (în 10 ședințe), din care declaraţii politice: 3
Declaraţii politice depuse în scris: 1
Propuneri legislative iniţiate: 15
Întrebări şi interpelări: 100
Locul 4: – Daniel Gheorghe Rusu (AUR): 13 minute și 38 secunde
Luări de cuvânt: 12 (în 9 ședințe), din care declaraţii politice: 1
Propuneri legislative iniţiate: 15
Întrebări şi interpelări: 6
5. Corneliu Olar (PNL) – 0 minute și 39 secunde
Luări de cuvânt: 1 (depunerea jurământului)
Declaraţii politice depuse în scris: 4
Propuneri legislative iniţiate: 4
Întrebari şi interpelări: 8.
(I.V.)
Ştirea zilei
VIDEO| ACCIDENT rutier pe autostrada A10, la intrarea Alba Iulia Sud: O mașină a ajuns între benzile de circulație
VIDEO| ACCIDENT rutier pe autostrada A10, la intrarea Alba Iulia Sud: O mașină a ajuns între benzile de circulație
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 25 martie, în jurul orei 17.30, pe autostrada A10 Sebeș-Turda, intrarea Alba Sud.
Din primele informații se pare că un autoturism a ieșit în decor, a trecut printre parapeții de protecție și a ajuns între benzile de circulație.
La fața locului se află pompierii, paramedicii de la SMURD care acordă primul ajutor persoanelor implicate în accident și polițiștii care dirijează circulația în zonă.
Vom reveni cu amănunte.
Ştirea zilei
FOTO VIDEO| Polițiștii EROI din județul Alba: Poveștile din spatele agenților care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești
FOTO VIDEO| Polițiștii EROI din județul Alba: Poveștile din spatele agenților care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești
Vineri, 24 martie, în contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat activități deschise publicului, care s-au desfășurat în zona Pieței Cetății din municipiul Alba Iulia.
Ședința festivă a avut loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, a fost evocat momentul aniversar, au fost prezentați polițiștii avansați în gradul profesional următor și au fost acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.
În după-masa zilei de 10 martie, Poliția municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că la o sală de jocuri din municipiu, o persoană înarmată și purtând o mască a sustras o sumă de bani de la unul dintre angajați. În mai puțin de o oră de la sesizare, agentul de poliție Mărar Gheorghe, împreună cu un coleg jandarm, a reușit să îl identifice și să îl rețină pe autorul faptei de tâlhărie. Acesta a fost ulterior arestat preventiv.
Agentul principal Coc Ionuț Marius din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia era de serviciu împreună colegul său, Laslău Petru-Alexandru, când printr-un apel la 112, o mamă îngrijorată a sesizat faptul că fiica sa este captivă într-un apartament din municipiu. Din apartament se auzeau țipete de ajutor iar cei doi polițiști nu au ezitat să spargă ușa și au eliberat astfel de sub amenințarea cuțitului o tânără de 30 de ani pe care fostul său partener o agresase și o ținea captivă. Agresorul a fost reținut, iar apoi a fost arestat preventiv.
În după-amiaza zilei de 28 octombrie, agent principal Vulturar Alexandru, împreună cu un alt coleg din cadrul secției, au salvat viața unui bărbat în vârstă de 63 de ani din localitatea Cricău.Aceștia au fost sesizați prin 112 de o femeie, cu privire că soțul său urmează să își pună capăt zilelor și amenință că se spânzură. În câteva minute, la fața locului, s-au deplasat cei doi polițiști și au constatat că într-o anexă a imobilului, bărbatul se afla pe o scară, în stare de inconștiență. Fără a sta pe gânduri, cei doi polițiști i-au acordat primul ajutor, acesta revenindu-și la starea de conștiență.
La data de 16 decembrie, agent principal de poliție Poșa Călin Ioan, de la punctul de Poliție Valea Lungă a fost informat în legătură că două persoane din comună au fost căutate la domiciliu de angajații primăriei, dar nu au răspuns. Polițistul a intuit în mod corect că cei doi frați, un bărbat și o femeie în vârstă de 70, respectiv 53 de ani, erau în pericol, și a forțat ușa de acces în locuința acestora.I-a găsit inconștienți, intoxicați cu monoxidul de carbon emanat de o sobă defectă, dar prezentând semne vitale. Imediat, a luat măsuri pentru acordarea primului ajutor. Cei doi au fost preluați de medici și și-au revenit complet. Îi este înmânat și certificatul de apreciere emis de Direcția Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Vineri, 3 februarie, agentul șef Nemeși Valer se afla pe strada Simion Barnuțiu din Cugir se afla în drum spre secție, când a observat un bărbat căruia i se făcute rău și era căzut la pământ, inconștient. Polițistul a sărit în sprijinul acestuia și și-a pus în aplicare imediat cunoștințele pe care le deține în acordarea primului ajutor. I-a eliberat căile respiratorii, i-a aplicat manevre de resuscitare, la care în cele din urmă, bărbatul a răspuns. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat conștient la spital.
Ştirea zilei
Bărbat din Alba, fără respect pentru educație: A furat materialele de construcție pentru o școală din județ, însă a ajuns în fața magistraților
Bărbat din Alba, fără respect pentru educație: A furat materialele de construcție pentru o școală din județ, însă a ajuns în fața magistraților
Un bărbat din județul Alba, care a sustras mai multe materiale de construcție din curtea școlii din Doștat, s-a ales cu închisoare cu suspendare din partea Judecătoriei Sebeș.
La data de 18 ianuarie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o persoană, în calitate de director tehnic al unei firme, cu privire la faptul că în luna decembrie 2020, persoane necunoscute au sustras din incinta Scolii Gimnaziale Doștat 20 de baxuri polistiren, 7 popici metalici, și 10 bucăți de dulapi rășinoase.
După sustragerea bunurilor, inculpatul a depozitat baxurile de polistiren într-o anexă gospodărească, loc unde au fost găsite și cele 10 bucăți dulapi rășinoși.
De asemenea, popii metalici i-a vândut unor persoane, însă toate bunurile sustrase au fost recuperate de către organele de poliție si predate persoanei vătămate.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut în integralitate fapta reținută în sarcina sa, relatând pe larg modalitatea de comitere a acesteia.
„În temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen.”, se arată în hotărârea Judecătoriei Sebeș.
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
25 martie: Creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia. Tradiţii şi obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Sportacum 7 ore
FOTO: Colegiul Național “Inochentie Micu Clain” Blaj, calificat la faza pe țară la ONSS volei feminin licee
-
Curier Județeanacum 11 ore
O cetate dacică din Alba, una dintre cele mai vechi din spațiul intercarpatic va fi redată circuitului turistic. Cum o numea Ptolemeu
-
Ştirea zileiacum 9 ore
Patrulaterul aurifer din Apuseni o adevărată „bonanza”: Cel mai mare zăcământ de metale prețioase din Europa. Tone de aur scoase în 80 de ani