Rămâi conectat

Ştirea zilei

Căprioară ucisă la lumina farurilor, cu o armă artizanală, în Alba: Cum au încercat braconierii să scape de polițiști

Ziarul Unirea

Publicat

în

Căprioară ucisă la lumina farurilor, cu o armă artizanală, în Alba: Cum au încercat braconierii să scape de polițiști

Trei bărbați din Alba au fost condamnați la pedepse de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracțiunilor de braconaj și complicitate la braconaj.

Deținătorul armei și cei care a tras focul care a ucis animalul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, cu suspendare pe un termen de 3 ani. Al doilea bărbat a primit 1 an și 3 luni cu suspendare, iar al treilea a fost condamnat la 1 an de închisoare, tot cu suspendare.

În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că, inculpatul, la data 09.03.2022, în jurul orei 04:00, pe timp de noapte, s-a deplasat împreună cu alți doi inculpați, fără a fi deținători legali de arme letale ori posesori de permis de vânătoare și fără a fi înscriși în vreo autorizație de vânătoare eliberată conform legii, pe raza fondului cinegetic AVPS Vulturul, unde a împușcat la lumina farurilor mașinii, în afara perioadei legale, un exemplar de căprior (femelă), care se afla pe marginea drumului principal.

Animalul a fost ucis cu ajutorul unei arme letale de vânătoare, tip lisă, calibrul 16, confecționată în mod artizanal și care, cu aceeași ocazie, a deținut fără drept un număr de 13 cartușe nepercutate de calibrul 16 mm, din care 9 cartușe marca Rottweil Breneke Exact și 4 cartușe Thrill Shock Breneke, pe care le-a aruncat pe marginea drumului, fiind identificate cu ocazia percheziției domiciliare din 09.03.2022 încă 2 cartușe de același calibru.

Polițiștii au fost anunțați chiar în noaptea respectivă cu privire la comiterea unei infracțiuni de braconaj cinegetic, fiindu-le comunicat și numărul de înmatriculare al autoturismului.

Polițiștii au plecat spre locul indicat și, la intrarea în localitatea Laz, pe direcția de mers spre Șugag s-au intersectat cu autoturismul. Șoferul a accelerat la vederea lor, astfel că echipajul de Poliție a întors mașina și a pornit în urmărire. Mașina braconierilor a fost oprită în dreptul Primăriei Săsciori, unde au fost identificați cei trei inculpați.

Decizia magistraților de la Judecătoria Sebeș a rămas definitivă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea