Cangrena serviciilor deconcentrate
România a ajuns, graţie incompetenţei politicienilor noştri căţăraţi în funcţii administrative, la coada Uniunii Europene în privinţa PIB şi a nivelului de trai. Iată, suntem devansaţi până şi de Bulgaria. Aceasta este CANGRENA NAŢIONALĂ: funcţiile administrative la nivel central şi la nivel local sunt ocupate nu de profesionişti ci de politicieni, membri ai partidului aflat la guvernare, cei mai mulţi poate oameni de treabă dar nuli profesional sau cultural. Scandalul naţional care nu se mai termină, stârnit de bugetarii cărora li s-au mai tăiat din privilegiile nejustificate, în contrast cu sutele de mii de lucrători din domeniul privat productiv rămaşi fără slujbe sau cu veniturile ciuntite zdravăn – şi de care nu se interesează nimeni pentru că aceştia nu sunt organizaţi în sindicate agresiv-gălăgioase – mi-a adus în minte o altă suferinţă a democraţiei româneşti: lipsa totală de responsabilitate profesională ASUMATĂ a funcţionarului public. În România se afirmă că administraţia publică a fost descentralizată. Ideea este contrazisă însă flagrant de SISTEMUL în care se iau deciziile. Scriam cândva că în Canada, de pildă, întreaga structură administrativă a statului e concepută să slujească cetăţeanul-rege. Nu să-l amâne, nu să-l încurce, nu să-l umilească ci să-i rezolve rapid şi eficient problemele. La noi, dacă bietul cetăţean are o problemă ceva mai deosebită, care se abate puţin de la canoanele obişnuite intră instantaneu în impas când se adresează „deconcentratei” înfiinţată, organizată şi pusă să-l ajute. De la simplul funcţionar până la director, în sectorul public toată lumea e cu ochii pe Centrala de la Bucureşti. Fie că e vorba de casa judeţeană de pensii, protecţia consumatorului, direcţia de finanţe etc. orice mică problemă care sparge rutina sarcinilor de serviciu nu e rezolvată de directorul deconcentratei ci se cere o soluţie SCRISĂ, Bucureştiului. Nimeni, niciun director (îţi vine să râzi când auzi că au fost numiţi prin concurs când toată lumea ştie că scaunul a fost susţinut politic) nu-şi asumă nici cea mai mică responsabilitate. Nici măcar pentru mărunţişuri. Cetăţeanul să aştepte!…
Domneşte încă în administraţie obiceiul că nu legile guvernează ci Ordinele miniştrilor şi notele interne semnate de şefii agenţiilor guvernamentale sau secretarii de stat. Chiar dacă acestea intră deseori în conflict cu legile pe care le „interpretează”. Exemplele sunt nenumărate şi cred că cei mai mulţi dintre noi s-au izbit măcar odată de unul dintre ele. Desigur cetăţeanul petiţionar cunoaşte LEGEA şi nu „notele interne” ale direcţiilor deconcentrate. Bun, directorii judeţeni nu au personalitate deci iniţiativă, nu au ştiinţa, voinţa sau dorinţa de a-şi asuma responsabilitatea. Şi se ascund în spatele scandalosului „nu am voie!”, fără să precizeze cine nu îl lasă să-şi facă treaba pentru care e plătit gras din banii celor pe care îi pune să aştepte sau îi trimite la plimbare.
Să admitem că cei de la Bucureşti ştiu că pe plan local subordonaţii lor în funcţii de conducere nu fac prea multe parale, întrucât chiar ei le-au „organizat” concursurile. Şi de aceea nu-i lasă să ia niciun fel de decizii, necontrolate. Uită însă că ei înşişi, numiţi pe criterii politice şi nu profesionale, sunt deseori mai puţin calificaţi chiar decât subordonaţii lor din teritoriu. Este notoriu cazul noului ministru al Administraţiei şi Internelor, care în viaţa lui nu a lucrat în administraţie sau al multora din anonimii judeţului Alba trimişi de PNL sau PD-L în fruntea unor agenţii guvernamentale sau chiar a unui minister unde au făcut deliciul presei centrale pentru incompetenţa sau chiar prostia afişate. Politicul cangrenează structura administrativă a statului român. Pentru că prima condiţie a promovării în administraţie este calitatea de membru de partid şi nu competenţa profesională. Exact ca în regimul totalitar. Iar cel care pierde este cetăţeanul; iar cea care pierde este ţara care, iată nu poate ieşi din criză pentru că Guvernul e alcătuit din politicieni şi nu din profesionişti în administraţie sau economie.
Mihai BABIŢCHI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci