Când se reiau NUNȚILE în 2022: Ce spune ministrul Sănătății
Când se reiau NUNȚILE în anul 2022: Ce spune ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila estimează că, începând din luna mai, nunțile vor putea fi reluate în condiții normale, fiind posibil să se impună, totuși, distanțarea sau folosirea măștilor.
Întrebat, sâmbătă, despre discuțiile pe care le-a avut cu cei din industria nunților și când ar putea să își programeze oamenii nunțile, Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanți ai diverselor industrii.
„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuție aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în așa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea își dorește predictibilitate. Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună un program. E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de siguranță care înseamnă o oarecare distanțare sau în cazul unor evenimente publice utilizarea măștii”, a răspuns ministrul.
Potrivit acestuia, folosirea măștilor la tulpina Omicron este „cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică ce previne transmiterea.
Ministrul spune că important este să trecem de acest val, despre care crede eu că va fi ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]
VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori
„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]