Actualitate

Când începe Lăsata Secului pentru Postul Mare în 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Lăsata Secului pentru Postul Mare pentru Pastele 2020

Singurul post care are doua „Lăsate” este cel al Sfintelor Paști. Potrivit calendarului bisercesc, Lăsata Secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paști: prima dintre ele, fiind celebrată în data de 23 februarie, când se lasă sec de carne, iar cea de-a doua etapă, la o săptămână distanță, în prima zi a lunii martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se lasă sec de brânză.

Petrecerea Divorțaților

Pregătirile credincioșilor pentru Postul Paștelui sau Postul Mare, încep în acest an, încă din luna februarie, mai exact în ultima duminică din această lună (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), în data de 23, dată la care se lasă sec de carne.

De regulă, cuvântul „sec”, din sintagma „lăsatul secului”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, la Sfinții Părinți, accentul nu cade numai pe mâncare: secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea împătimită, omul păcătos, omul cel vechi, trebuie să dispară trepatat. Primul pas pe această cale este sentimentul unei nespuse căințe.

Așadar, această etapă, reprezintă o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci, implicit, un mijloc de mântuire.

Citește și: MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti • Felicitări de Paşte pentru persoanele dragi, prieteni, părinți, profesori, bunici, colegi, iubit(ă), sefi

În viața creștinilor ortodocși, posturile care preced marile sărbători au o importanță cu totul deosebită pentru că, de ele este legat, unul din actele centrale pe care ei le îndeplinesc în biserică, și anume, împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

Această sărbătoare marchează și acel moment de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi, fiindcă, în funcție de această sărbătoare sunt ținute și obiceiurile, precum și datinile locului. Acestea se impart în două categorii: sărbători care au loc înaintea de Lăsatul Secului în “Săptămâna Nebunilor” și obiceiuri care se țin în săptămâna “Caii lui Sântoader”.

Praznicul de duminică este împodobit, din moși-strămoși, de tradiții pe care creștinii ortodocși le respectă pentru a avea un post ușor, care să înfrâneze puterea de a păcătui.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult