Campanie umanitară în județul Alba: Asociația Banca pentru colectarea și distribuția alimentelor, a dat startul primei colecte de alimente de Paști
Prima rețea națională a Băncilor pentru Alimente, a luat ființă în anul 2016, în București. Rând pe rând, acest proiect s-a extins și în Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Craiova, Galați, Constanța, și a fost acceptată în 2019 ca Proiect Partener FEBA (Federația Europeană a Băncilor de Alimente), în semn de recunoaștere internațională a activității desfășurate în România.
Prin intermediul Băncilor pentru Alimente, sunt colectate de la agenții economici produsele alimentare comestibile și non-alimentare care din diverse motive și-au pierdut valoarea economică de piață și sunt redirecționate către diferite organizații non-guvernamentale care oferă sprijin persoanelor defavorizate.
De la inaugurare și până în anul 2020, prin intermediul celor 9 Bănci pentru Alimente s-a depășit pragul de 5.075.800 alimente colectate, din care, 445.068 kg a colectat Clujul.
În anul 2019, am luat legătura cu dna Gabriela Vereș, Președintele Asociației Banca pentru colectarea și distribuția Alimentelor Cluj-Napoca și Oradea și mi-am exprimat entuziasmul de a aduce acest proiect și în județul nostru, respectiv în Alba-Iulia.
Momentan, avem contract cu 5 ONG-uri, la nivel de Județ, urmând să ne extindem, dacă vom primi și sprijinul Autorităților din zona. În Teiuș, avem o bază de date, în care sunt incluși 94 de beneficiari, adulți și copii, toți aflați în dificultate. Sperăm, să primim situația clară din partea Autorităților pentru a-i cuprinde pe toți cei aflați în categoriile menționate, în programul nostru.
Obiectivul noastru este: Ținerea sub control a risipei alimentare prin colectarea și redistribuirea surplusului de alimente către beneficiarii din ONG-uri și centre ce găzduiesc persoane aflate în dificultate: orfani, vârstnici, copii și adulți în prag de sărăcie sau persoane cu dizabilități;
Aproximativ o treime din toate produsele din România ajung la coşul de gunoi sau sunt irosite inutil, anual. Această cantitate corespunde cu circa 2.55 milioane de tone de produse alimentare, în timp ce 5 milioane de români se află în pragul sărăciei, iar 66% din familiile din mediul rural nu își pot asigura hrana zilnică (conform datelor FoodWaste România).
Cu susținerea Lidl România pe data de 19 Aprilie, Asociația Banca pentru colectarea și distribuția alimentelor, a dat startul primei colecte de alimente de Paști, în magazinele LIDL din Alba Iulia și Sebeș ce vor fi distribuite în mod gratuit către beneficiarii din ONG-uri și centre ce găzduiesc persoane aflate în dificultate.
Campania se desfășoară în perioada 19 aprilie–16 mai 2021.
În acest sens, vă invităm pe cât mai mulți dintre dumneavoastră, să vă alăturați inițiativei noastre și să donați alimente neperisabile.
Sărăcia nu este un viciu, este un adevăr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]