Cultură Educație

Campanie de informare şi educare privind obezitatea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Direcţia de Sănătate Publică Alba, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, Crucea Roşie – Filiala Alba, Asociaţia „Alături de tine”, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, şcolile şi grădiniţele cuprinse în proiectul de promovare a unei alimentaţii sănătoase – coordonat la nivelul municipiului Alba Iulia de Grădiniţa „Dumbrava Minunată”, cabinete medici de familie celebrează Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) şi organizează până pe data de 1 iunie 2011 campania de informare şi educare dedicată acestei zile. Ziua Europeană Împotriva Obezităţii (ZEIO) este o zi şi o campanie dedicată conştientizării acestei afecţiuni, care are loc în întreaga Europă în fiecare an. Conform OMS, procentul adulţilor supraponderali din majoritatea ţărilor europene este de 30% -80%, iar supraponderalitatea şi obezitatea sunt răspunzătoare de peste un milion de decese anual.
În acest an tema aleasă se referă la ruperea cercului periculos al scăderii şi creşterii în greutate în mod repetat (efect yo-yo), sloganul campaniei fiind „STOP YO-YO”. „Efectul yo-yo reprezintă răspunsul organismului în urma unor diete severe sau greşit aplicate, manifestat prin (re)acumularea numărului de kilograme în plus şi chiar depăşirea acestuia, într-un timp relativ scurt, în urma încetării regimului. Prin întoarcerea la obiceiurile alimentare iniţiale, organismul revine la greutatea de la începutul curei, sau chiar o depăşeşte”. Prin campania împotriva obezităţii se urmăreşte „motivarea şi sprijinirea cetăţenilor supraponderali să facă schimbările necesare pentru a ajunge la o greutate sănătoasă, a o menţine şi pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea şi stilul de viaţă şi informarea şi educarea cetăţenilor despre riscurile excesului ponderal şi ale obezităţii pentru starea de sănătate şi despre importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, care presupune atât o alimentaţie echilibrată, cât şi mişcare”.
„La nivelul judeţului nostru sunt organizate o serie de concursuri cu premii în grădiniţele din municipiul Alba Iulia şi sunt distribuite materiale informative în rândul populaţiei generale prin voluntarii Crucii Roşii şi ai Asociaţiei «Alături de tine». Premiile pentru copii vor fi asigurate de Consiliul Judeţean Alba în cadrul proiectului «Creşterea Accesului la Servicii de Prevenţie Primară pentru Copiii şi Adolescenţii din România»”. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Sebeș, întâlnire multiculturală cu Jean Poncet, traducătorul lui Lucian Blaga în limba franceză Vineri, 2 octombrie 2026, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș s-a desfășurat o întâlnire culturală cu traducătorul integralei liricii lui Lucian Blaga în limba franceză, Jean Poncet. În public s-au remarcat elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș și ai Liceului Tehnologic […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult