Câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor. STUDIU
Câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor. STUDIU
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Azabu din Japonia a arătat faptul că și câinii pot „plânge” de bucurie atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii.
O echipă coordonată de cercetătorul Takefumi Kikusui a dorit să afle dacă nu numai oamenii, ci şi prietenii lor patrupezi pot să plângă uneori dacă sunt stimulaţi din punct de vedere emoţional.
„Am descoperit că şi câinii varsă lacrimi asociate cu emoţiile pozitive. Am aflat şi că hormonul oxitocină este mecanismul care s-ar putea afla în spatele acestei manifestări”, a declarat profesorul Kikusui.
Cercetătorul nipon şi colegii lui au făcut această descoperire după ce unul dintre cei doi câini ai profesorului japonez, o femelă, a avut pui. În timp ce îşi alăpta puii, ceva s-a schimbat în expresia ei facială. „Avea lacrimi în ochi”, a dezvăluit Takefumi Kikusui.
„Acest detaliu mi-a sugerat ideea că oxitocina ar putea creşte volumul lacrimilor”, a adăugat el.
Oxitocina, un hormon produs în creier, joacă un rol major în timpul naşterilor, precum şi în ceea ce priveşte convieţuirea oamenilor. El iniţiază travaliul la femeile gravide, stimulează producţia de lapte matern, întăreşte legătura dintre mamă şi copil şi, de asemenea, poate să întărească legăturile de cuplu, contribuind totodată la creşterea încrederii faţă de alţi oameni în rândul adulţilor.
Încă de la primele observaţii, cercetătorii care au colaborat cu profesorul Kikusui ştiau deja că oxitocina este eliberată în timpul interacţiunilor atât la câini, cât şi la stăpânii lor.
Ei au dorit să afle de această dată dacă şi câinii pot să plângă atunci când se reîntâlnesc cu stăpânii lor.
Câinii studiaţi de experţii niponi au reacţionat în acest fel la reîntâlnirea cu stăpânii lor, însă nu au vărsat nicio lacrimă în momentele în care le-au fost prezentate persoane pe care nu le cunoşteau. De asemenea, atunci când le-au fost adăugate microdoze de oxitocină la nivelul ochilor, volumul lacrimilor lor a crescut.
Câinii, potrivit cercetătorilor japonezi, par să producă lacrimi în situaţii pe care oamenii le consideră „fericite”.
Rămâne de văzut dacă aceste patrupede pot să „plângă” şi atunci când se confruntă cu emoţii negative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]