Bursele de excelenţă Kronospan, recunoaşterea performanţelor şcolare ale elevilor
Aşa cum deja ne-am obişnuit, cei mai buni elevi din municipiul Sebeş au intrat şi anul acesta în competiţia pentru o bursă Kronospan. Aflat la a patra ediţie, Programul „Bursa de excelenţă Kronospan” îi încurajează pe elevi să obţină rezultate cât mai bune, să-şi folosească potenţialul la maximum şi să caute noi oportunităţi. În acest an, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată, după o riguroasă selecţie, Kronospan a acordat 7 burse elevilor: Agnes Bebeşelea – de la Şcoala generală nr. 2, Dragoş Duşe, Christian Giurgiu, Vlad Hăprian şi Ana Beldean – de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga”, Ioan Dănuţ Căta – de la Grupul Şcolar Industrial şi Adrian Androne – de la Liceul Sportiv. Toţi cei şapte elevi s-au remarcat prin rezultate excepţionale la olimpiadele judeţene şi naţionale, au dovedit consecvenţă în activitatea lor şcolară şi un comportament ireproşabil. Aşa cum ne-a declarat Oana Bodea, manager PR Kronospan, „politica de responsabilitate socială a firmei Kronospan are două direcţii principale, susţinerea educaţiei tinerilor şi protecţia mediului. Bursele de excelenţă Kronospan reprezintă doar un proiect din activitatea noastră mai largă prin care susţinem diverse instituţii de învăţământ. Creativitatea elevilor pe care i-am premiat acum, pasiunea şi entuziasmul lor sunt o inspiraţie pentru noi şi sperăm ca peste câţiva ani, măcar o parte dintre ei să intre în echipa Kronospan”. Trebuie să mai spunem că programul burselor de excelenţă Kronospan a devenit un motiv în plus pentru a-i ambiţiona pe elevii din Sebeş. În acest proiect, Kronospan investeşte în fiecare an peste 4.000 de euro.
Kronospan derulează, de asemenea, parteneriate solide cu instituţiile de învăţământ superior, cu asociaţiile studenţeşti, pentru dezvoltarea programelor de burse, concursuri şi alte activităţi orientate către educaţie. Astfel, Kronospan a dezvoltat parteneriate cu universităţile din Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti, prin intermediul cărora sponsorizează programe speciale şi oferă studenţilor posibilitatea de a dobândi experienţă în câmpul muncii. Societatea Kronospan a dezvoltat programul de joburi de vacanţă, care oferă tuturor celor interesaţi oportunitatea de a lucra pentru o lună într-una din fabricile sale. Pentru cei care iau parte la programul amintit, experienţa dobândită reprezintă deseori un avantaj decisiv în obţinerea unui loc de muncă sau le oferă posibilitatea de a fi angajaţi în cadrul firmei Kronospan. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]