Rămâi conectat

Curier Județean

Bilanț IPJ Alba pentru primele 9 luni ale anului 2023: Cazurile de violență domestică au crescut cu peste 10% față de anul trecut

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bilanț IPJ Alba pentru primele 9 luni ale anului 2023: Cazurile de violență domestică au crescut cu peste 10% față de anul trecut

În cursul zilei de azi, 10 octombrie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, alături de șeful Serviciului de Ordine Publică, au susținut o conferință de presă pe tema principalelor activități derulate în primele 9 luni ale anului 2023, în scopul prevenirii și combaterii formelor de violență domestică.

 Festival de Romania 2024

Art. 1 din Legea 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice prevede:
(1) Ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie, afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes național.
(2) Prevenirea și combaterea violenței domestice fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

(3) Statul român, prin autoritățile competente, elaborează și implementează politici și programe destinate prevenirii și combaterii violenței domestice, precum și protecției victimelor violenței domestice.

Conform Art. 3 ,,violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.”

Potrivit art. 4 din Lege, violența domestică se manifestă sub următoarele forme: violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală și violența cibernetică.

În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență definite în prezenta lege.

Poliției Române ii revine sarcina emiterii ordinelor de protecție provizorii și obligația de punere în executare a acestora, precum și supravegherea măsurilor atât stabilite prin ordinele de protecție provizorii cât și prin ordinele de protecție emise de instanțele de judecată.

Precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. 1025 din 10.08.2022 privind stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem pilot, precum și a celor privind operaționalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică, implementarea acestui sistem la Inspectoratul de Poliție Județean Alba este planificată a se realiza începând cu anul 2025.

Cum se sesizează violența domestică?

În cazurile de violență domestică, poliția poate acționa în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unității de poliție de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de o altă persoană fizică sau juridică se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofițerul de serviciu al secției/unității de poliție din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgență 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoștință de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliție care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.

În cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă cum ar fi lovirea sau alte violențe, amenințare, violul în forme neagravante etc, este guvernată de principiul disponibilității: victima poate decide retragerea plângerii, situație care stinge acțiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.

În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu (adică nu la solicitarea victimei) (împăcarea înlătură răspunderea penală art. 199 alin 2 Cod Penal);

Pentru celelalte categorii de infracțiuni (pentru care legea nu prevede formularea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au fost sesizate;

Situația statistică pentru primele 9 luni ale anului 2023:

Din analiza datelor statistice privind infracțiunile sesizate în primele 9 luni ale anului 2023, rezultă că, la nivelul județului Alba, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice au crescut cu 13,47% față de aceeași perioadă a anului 2022.

Ponderea infracțiunilor este deținută de lovire sau alte violențe (48,18%), amenințare (16,66%), abandonul de familie (12,79%), infracțiuni prevăzute de legea pentru prevenirea și combaterea violenței in familie (7,91%), folosirea unui minor in scop de cerșetorie (6,73%) și nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (4,20 %);

După mediul comiterii, 372 au fost comise în mediul urban, iar 222 în mediul rural, iar după locul comiterii, 398 au fost comise la domiciliu, iar 196 au fost comise în spațiul public;

Structurarea pe categorii a subiecților infracțiunilor de violență domestică, evidențiată în situația statistică în primele 9 luni ale anului 2023, relevă faptul că din totalul celor 600 de autori de infracțiuni, 81% sunt bărbați, 18% sunt femei, iar 1% sunt minori.

Din totalul de 672 de victime ale infracțiunilor de violență domestică, 13% sunt bărbați, 56 % sunt femei, iar 31 % sunt minori.

Referitor la calitatea victimei în raport cu agresorul, s-a constatat că în 193 de cazuri aceasta a fost de soţ/soţie, în 145 de cazuri cei implicați aveau calitatea de concubin/concubină, în 50 cazuri victimele au fost părinți/tutori legali, în 216 situații fiu/fiică, iar în 68 de cazuri victima se afla, în raport cu agresorul, în alte relații de familie.

În ceea ce privește ordinele de protecție, la începutul anului 2023 erau valabile 48 de ordine de protecție, dintre care 38 au fost emise la solicitarea victimei, 8 la solicitarea procurorului și două la solicitarea altor instituții abilitate.

Până la sfârșitul lunii septembrie, au fost emise de către instanțele judecătorești 129 de ordine de protecție, 52 din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

În baza ordinelor de protecție emise în cursul perioadei s-au dispus următoarele măsuri (obligații sau interdicții):

  • În 74 de cazuri – evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • În 4 cazuri – reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
  • În 83 de cazuri – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  • În 3 cazuri – interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • În 37 de cazuri – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

În ceea ce privește ordinele de protecție provizorii:

  • În primele 9 luni ale anului 2023, au fost emise 201 ordine de protecție provizorii, cu 34 mai multe decât în 9 luni 2022, 52 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție;
  • Dintre acestea, 191 au fost emise la solicitarea victimelor, 3 la solicitarea altor persoane și 7 la solicitarea altor instituții abilitate;
  • În 55 de situații, victima s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu, cu toate că, în majoritatea cazurilor, victima a fost cea care a cerut ajutorul poliției;
  • Din punctul de vedere al locului comiterii faptei, 62,7% din totalul ordinelor de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban și 37,3% în rural.

Intervenții la evenimentele sesizate:

În primele 9 luni ale anului 2023, polițiștii au intervenit la 1.044 de semnalări privind violența domestică, din care 61,40% în mediul urban și 38,60% în mediul rural.

În 80,8 % din cazuri, intervenția a fost realizată ca urmare a sesizărilor formulate prin 112.

Indiferent de modul de sesizare, s-a întocmit formularul de evaluare al riscului;

Măsuri luate:

În primele 9 luni ale anului 2023 a fost luată măsura reținerii, pentru 40 de persoane, pentru fapte de violență în familie, 19 în mediul urban și 21 în mediul rural;

Pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu, au fost reținute 6 persoane (3 în urban și 3 în rural).

Pentru încălcarea ordinului de protecție au fost reținute 8 persoane (6 în urban și 2 în rural);

Ce ne-am propus, pentru perioada imediat următoare:

  • Identificarea stărilor conflictuale care pot genera fapte de violență domestică;
  • Monitorizarea, permanentă, a stărilor conflictuale și consilierea persoanelor cu un grad ridicat de victimizare;
  • Desfășurarea unei campanii informativ – preventive, adresată, în special persoanelor vulnerabile, pentru popularizarea drepturilor victimelor și instituțiile care le pot acorda ajutor;
  • Întărirea colaborării cu instituțiile teritoriale responsabile în furnizarea serviciilor sociale în domeniul violenței domestice;

Concluzionând, chiar dacă există o creștere a numărului de fapte de violență domestică sesizate de la începutul anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, problematica este menținută sub control.

Este necesară consolidarea parteneriatului poliție – comunitate pentru ca mesajul instituțional, pe linia prevenirii acestui segment infracțional să ajungă, cu o mai mare ușurință, la destinatarii acestei problematici.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba va continua să coopereze cu instituțiile competente, în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

IPJ Alba: Cinci situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare 2024. Trei dosare penale și două amenzi aplicate de polițiști

Bera Larisa

Publicat

în

IPJ Alba: Cinci situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare 2024. Trei dosare penale și două amenzi aplicate de polițiști Potrivit IPJ Alba, de la începerea votării, au fost înregistrate 5 situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare. 2 dintre acestea au fost fapte de natură contravențională, iar în 3 situații […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea