Baza de agrement de la Lacul Stremț va fi redată circuitului turistic: Investițiile necesare refacerii zonei sunt estimate la cel puțin 500.000 de euro
În 6 mai, Primăria Stremț a semnat contractul de concesionare pe 49 de ani a terenului, clădirilor și luciului de apă aparținând bazei de agrement de la Lacul Stremț, în urma licitației în plic închis adjudecate în 28 aprilie de un către un om de afaceri albaiulian, care a avut o ofertă de preț mai bună decât a celorlalți 2 contracandidați rămași în cursă, după ce al treilea se retrăsese, a declarat pentru ziarul „Unirea” primarul Traian Ștefan Popa.
Edilul-șef a povestit că, în anul 2001, Primăria Stremț preluase de la fosta Cooperativă Tehnometal Teiuș suprafața totală de 6,33 ha a bazei de agrement, existând și un extras de carte funciară în acest sens. El și-a amintit că ultima dată aici a funcționat o discotecă, care s-a închis prin 2004, an în care pierduse alegerile locale pentru un nou mandat în favoarea unui contracandidat.
Între 2004 – 2006, a spus primarul, imobilele bazei de agrement au fost revendicate de foștii proprietari, urmând un șir lung de procese, derulate pe o perioadă de 14 ani. Abia în februarie a.c., Primăria Stremț a reușit să revină în posesia întregii suprafețe de teren și luciu de apă și a clădirilor, după ce și ultima dintre acțiunile depuse în instanță de-a lungul anilor a fost retrasă. Astfel, lacul a intrat în domeniul public al comunei Stremț, iar terenul și clădirile, în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
Traian Ștefan Popa a spus că omul de afaceri va plăti aproape 500.000 de lei anual pentru concesionarea bazei de agrement și a lacului, iar în următorul an este obligat să obțină autorizația de construcție, iar în cel mult 3 ani trebuie să redea circuitului turistic întreaga bază de agrement, așa cum funcționase cu zeci de ani în urmă.
Lacul Stremţ este situat lângă ruinele fostei cetăţi a Diodului și face parte dintr-un complex care se întinde pe o suprafaţă de 5 ha, iar luciul de apă are aproximativ 3 ha. Pe vremuri, Lacul Stremț era o adevărată oază de liniște, unde atât localnicii, cât și turiștii sau chiar angajații unor firme sau instituții publice veneau la agrement sau la pescuit, aici fiind organizate chiar team building-uri și aniversări.
Pentru refacerea zonei de agrement, cu restaurant, spații de cazare, bază sportivă și amenajarea lacului, sunt necesare investiții de cel puțin 500.000 de euro în câțiva ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]