Bărbat din Aiud judecat pentru amenințarea concubinei și nerespectarea ordinului de protecție
Bărbat din Aiud judecat pentru amenințarea concubinei și nerespectarea ordinului de protecție
Un bărbat din Aiud a fost trimis în judecată după ce și-a amenințat cu moartea concubina. Acesta mai este acuzat și de încălcarea ordinului de protecție. Dosarul a trecut de camera preliminară în data de 5 iunie 2024, încheierea Judecătoriei Aiud putând fi contestată la Tribunalul Alba.
Faptele au avut loc în perioada 15 -18 aprilie 2023. Ca în mare parte a cazurilor de violență domestică, totul a început după consumul de alcool.
După ce a băut bine, bărbatul (Adrian P.) a început să își amenințe iubita cu moartea. I-a spus că „o va călca în picioare şi că va băga cuţitul în ea, ceea ce i-a creat acesteia din urmă o stare de temere, astfel că a solicitat intervenţia organelor de poliţie, care au emis ordin de protecţie provizoriu”, se arată în motivarea instanței.
Citește și: SCANDAL într-o familie din Aiud: Bărbat de 55 de ani, cu dosar penal pentru amenințare și ordin de protecție, după ce soția a sunat la 112

Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție, însă, în aceeași zi, acesta a încălcat ordinul și a mers la locuința femeii, deși îi era interzis să se apropie de ea. Poliția a reținut, astfel, în dosarul constituit și infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Pentru amenințare, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă penală.
„Constată competenţa Judecătoriei Aiud, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud la data de 09.04.2024 în dosar nr. 471/82/P/2023, a administrării probelor în faza de urmărire penală şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul P.A., pentru săvârșirea infracţiunilor de amenințare (număr nedeterminat de acte materiale) şi nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecţie”, se precizează în dispozitivul încheierii de la Judecătoria Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Alexandru Ștefan Hagău, elev al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie 2026
Alexandru Ștefan Hagău, elev al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie 2026 Alexandru Ștefan Hagău, elev al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Geografie 2026. „Hagău Alexandru Ștefan, elev în clasa a X-a, va reprezenta liceul nostru […]
După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare
După ani și ani, încă o stradă din zona Arex din Alba Iulia „atacată” de lucrări de modernizare Primăria Alba Iulia a emis, în 26 martie 2026, autorizația de construire pentru obiectivul de investiție „Modernizare strada Barbu Ștefănescu Delavrancea – municipiul Alba Iulia”, proiect inițiat oficial în anul 2024. Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, situată în […]
FOTO | Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026
Diana Maria Hancheș și Răzvan Valentin Cioara, elevi ai Liceului „HCC” Abrud, calificați la etapa națională a Micii Olimpiade de Geografie 2026 Elevii Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au obținut rezultate deosebite la etapa județeană a Micii Olimpiade de Geografie 2026. „Conducerea Liceului HCC Abrud își exprimă aprecierea față de rezultatele excelente obținute de […]