Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Bărbat din Aiud cuprins de gelozie, dezlănțuit în fața iubitei infidele

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Supărat că prietena nu i-a permis accesul în locuinţă, un bărbat din Aiud a tulburat liniştea şi ordinea publică. Jandarmii au intervenit la timp şi l-au sancţionat contravenţional.

Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, “incidentul s-a petrecut pe strada Axente Sever din municipiul Aiud, joi, 2 octombrie şi a fost semnalat prin apel la 112.

 În urma verificărilor efectuate, se pare că femeia mai era cu cineva în casă, iar la ora 22.00, când prietenul “oficial” a trecut pe la ea, a refuzat să-l primească. Aflat sub influenţa alcoolului, bărbatul a acceptat foarte greu refuzul şi a încercat să o convingă să revină asupra deciziei. A început cu rugăminţi, a trecut apoi la ameninţări şi injurii, a forţat uşa de la intrarea în apartament şi, pentru că nu a avut succes, s-a postat în faţa geamurilor femeii şi a continuat să profereze obscenităţi. Totul s-a întâmplat în văzul şi mai ales auzul celorlalţi vecini de bloc până când, exasperată, prietena, a solicitat ajutor şi a fost interpelat de un echipaj de jandarmerie.

Identificat ca fiind Adrian G. (37 de ani), a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. De asemenea, ca de fiecare dată în astfel de cazuri, a primit îndrumări asupra comportamentului viitor şi i s-a precizat că, potrivit prevederilor codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu  închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care tulbură ordinea şi liniştea publică prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO Elevii Liceului Teoretic Teiuș, de vorbă cu doi deținuți din Penitenciarul Aiud, despre prevenirea consumului de droguri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii Liceului Teoretic Teiuș, de vorbă cu doi deținuți din Penitenciarul Aiud, despre prevenirea consumului de droguri Marți, 23.04.2024, 2 reprezentanți ai Serviciului Educație al Penitenciarului Aiud, inspector principal de poliție penitenciară Ioana BUCUR și subcomisar de poliție penitenciară Iosif Attila KÖBLE, au fost prezenți în calitate de parteneri al Poliției Orașului Teiuș și al […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea