Banca îl execută pe Marius Alexa cu… imobilele victimelor!
Afacerea „cartierului hoţiei” realizat de „Meridian Construct” SRL la Alba Iulia, poate fi considerată „megaescrocheria” judeţului Alba! Un superlativ al bătăii de joc la adresa unor cumpărători de bună credinţă, la care se fac părtaşi atât administraţia publică locală, cât şi „UniCredit Ţiriac Bank” SA. Redăm mai jos datele reale ale problemei, cu specificarea că revenim acum asupra acestui subiect, deoarece chiar azi, pe rolul unei instanţe din Alba Iulia se află cauza în care se solicită intrarea în faliment şi declararea insolvenţei societăţii „Meridian Construct”, ceea ce ar duce la suspendarea tuturor proceselor pe care cetăţenii înşelaţi de această societate le-au intentat, în speranţa de a-şi recupera prejudiciul. Aşadar, odată cu declanşarea acestei proceduri, oamenii îşi pot lua adio de la sumele uriaşe de care au fost păgubiţi şi îşi vor pierde orice speranţă de a le mai recupera vreodată.
lO promisiune aiuritoare a ţinut loc de contract, iar nişte cumpărători naivi au onorat-o
În anul 2006, Marius Alexa, directorul „Meridian Construct”, anunţa cu mare tam-tam că va construi un nou cartier de locuinţe în municipiul Alba Iulia, în zona străzii Livezii, în apropiere de „Alba Mall”. A atras, în aceste condiţii, câteva zeci de cetăţeni de bună credinţă la semnarea unei aşa-zise „promisiuni de vânzare-cumpărare”, momindu-i cu un preţ foarte atractiv: 70.000 de euro pentru un imobil. Un caz este edificator în acest sens, cel al domnului Lucian Ştei, care a semnat „promisiunea” respectivă, act înregistrat la un cabinet individual de avocatură, pentru a avea o oarecare valoare juridică. Prin acest act, beneficiarul se obliga să achite societăţii lui Alexa, în trei tranşe, preţul integral al imobilului ce urma a fi construit, după cum urmează: 10% la semnarea promisiunii mai sus amintite, 20% la terminarea acoperişului şi 70% odată cu recepţia imobilului. În art.3 al acestui document există clar stipulată obligaţia „părţii promitente” (Alexa şi „Meridianul” său) de a pune la dispoziţia beneficiarului un imobil „de sine stătător, cu garantarea propietăţii, disponibilităţii, scutit de sarcini, ipoteci sau taxe neplătite”.
Din dosarul pe care ni l-a pus la dispoziţie Lucian Ştei, reiese că acesta a achitat INTEGRAL (!!!) imobilul, în trei tranşe, încă din anul 2007, în lunile februarie, martie şi octombrie. Însăşi „partea promitentă”, recunoaşte acest lucru, printr-un act adiţional la promisiunea de vânzare cumpărare, în care se arată că „preţul stabilit între părţi este de 70.000 de euro, ce include şi TVA-ul, PREŢ CE S-A ACHITAT INTEGRAL PÂNĂ LA DATA DE 21 OCTOMBRIE 2007, când părţii beneficiare i s-au predat cheile, aceasta intrând în posesia de fapt a imobilului aminitit”!
De unde era să ştie bietul beneficiar că fusese victima unei escrocherii…?
lAlexa girează la Banca lui Ţiriac cu imobilul pe care deja îl vânduse, şi banca îi dă pentru acesta… 14.000 de euro!
Deşi în luna octombrie 2007 imobilul fusese achitat integral de către Lucian Ştei, în luna martie a anului următor, 2008, Marius Alexa se prezintă la „UniCredit Ţiriac Bank” din Alba Iulia, unde încheie un contract de garanţie imobiliară, girând cu imobilul pe care-l vânduse deja, cu cinci luni în urmă! Culmea, banca îi aprobă ipoteca asupra unui imobil care nu mai era al lui şi îi oferă 560.539 RON, respectiv echivalentul a 14.000 de euro. Debitorul ipotecar, respectiv „Meridian Construct”, prin Marius Alexa, „consimte” ipotecarea unei case ce nu-i aparţinea, aşadar, iar banca ia de bună ceea ce spune Alexa, fără a verifica en-detail dacă imobilul respectiv era cu adevărat aşa cum afirmase acesta, adică „liber de orice sarcini”. Cât de naivă poate fi o bancă (sau de indiferentă cu banii depunătorilor), ca să ofere 14.000 de euro lui Marius Alexa, pentru imobilul care aparţinea lui Lucian Ştei? ce inspector a verificat solvabilitatea lui Alexa şi documentele sale de proprietate? Şi cine a aprobat creditul respectiv? Oare o astfel de instituţie îşi poate permite să dispună aşa, „pe vorbe”, de astfel de sume? Cu atât mai mult cu cât, după cum vom vedea, Alexa a girat nu cu un singur imobil, ci cu vreo… 20! Cam în aceleaşi condiţii. Adică după ce deja le vânduse beneficiarilor. Chiar dacă nu existau încă nişte contracte în toată regula, de vânzare-cumpărare, se putea constata uşor că imobilele cu pricina fuseseră vândute. Mai ales că nu era vorba despre o singură persoană!
lContracte „în aer”, pentru nişte imobile „în aer”
Nu intrăm în detalii, pentru că spaţiul nu ne permite. Destul că Lucian Ştei l-a convocat în repetate rânduri (fapt consemnat notarial) pe Alexa, pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare. Dar acesta nu s-a mai prezentat. Iar astăzi nici măcar nu ştim cu precizie unde anume se află. Unii spun că s-ar afla în Dubai, că deh, îi dă mâna, cu atâţia bani la teşcherea… Ar fi multe spus, nu numai cu privire la lejeritatea de atitudine şi la superficialitatea angajaţilor băncii „UniCredit”, ci şi cu privire la indolenţa unor angajaţi ai administraţiei publice locale. Căci cu imobilele din zona respectivă au fost de-a lungul timpului multe probleme. De pildă s-a descoperit că acolo, în „cartierul hoţiei”, s-a construit fără planuri urbanistice în regulă, şi fără avize, căci altfel nu ne explicăm cum s-a ajuns ca unele imobile să fie amplasate exact deasupra canalului colector al apelor reziduale din zonă. Desigur, în astfel de circumstanţe se pot bănui uşor anumite jocuri de şpăgi şi influenţe între Marius Alexa şi funcţionarii băncii, precum şi între el şi unii angajaţi ai primăriei. Dar chiar dacă escrocheria este colosală şi evidentă, cea care se pare că va ieşi basma curată va fi tot banca, deoarece aceasta, practic, îl va executa pe Marius Alexa (în lipsă) vânzând imobilele victimelor lui! Şi, repet, este vorba despre câteva zeci de cetăţeni, care, înşelaţi în buna lor credinţă au plătit nişte case, s-au mutat în ele, iar acum se vor vedea evacuaţi sau, mai ştii, vor trebui să le mai cumpere o dată! Sau să ridice ei înşişi ipotecile instituite, achitându-le, deşi de bani s-a bucurat şi încă se mai bucură, altcineva!
Încheiem aici cu menţiunea că încă de atunci, din 2007-2008, cineva a atras atenţia la nivelul administraţiei publice locale că acolo, în „cartierul lui Alexa” se prefigurează escrocherii şi ilegalităţi de tot felul, dar nu a fost luat în seamă. Cine? Veţi afla într-o ediţie viitoare, deoarece vom mai reveni asupra acestui subiect.
Ioan HĂNŢULESCU
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Spectacolul de ARTIFICII de 1 Decembrie de la Alba Iulia, ÎNTÂRZIERE de mai bine de o oră: ”Haideți odată că le este frig la copilași”
Spectacolul de ARTIFICII de 1 Decembrie de la Alba Iulia, ÎNTÂRZIERE de mai bine de o oră: ”Haideți odată că le este frig la copilași”
După o zi plină, cu momente festive, solemne și de evocare a istoriei, cei care au venit să sărbătorească Ziua de 1 Decembrie la Alba Iulia și-au dorit să se relaxeze cu mult așteptatele artificii.
Citește și: LIVE VIDEO| Spectacol grandios de artificii, de 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia! Mii de oameni s-au strâns pentru a privi show-ul pirotehnic din Cetate
Dar în oraşul în care acum 105 de ani a avut loc Unirea Transilvaniei cu România şi formarea României Mari, spectacolul de artificii s-a lăsat așteptat, începând cu mai bine de o oră mai târziu decât era anunțat în programul oficial.
Motivele pentru care artificiile au fost amâmate se pare că au fost întârzierile produse în cadrul spectacolului artistic.
Oamenii adunați în Piața Cetății pentru a admira focul de artificii și-au exprimat nemulțumirea în postări pe rețelele de socializare în care cereau lămuriri privind întârzierea, dar și ora la care avestea vor avea loc.
Spectacolul de artificii a început totuși în jurul orei 21.40, după mai bine de o oră de întârziere, și deși au fost spectaculoase , mulți oameni, în special familiile cu copii au renunțat să mai aștepte și au plecat spre casă.
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
LA MULȚI ANI ANDREI ȘI ANDREEA! Mesaje, FELICITĂRI și URĂRI de Sfântul Andrei pentru cei dragi
-
Actualitateacum 2 zile
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2023: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Ştirea zileiacum o zi
La mulți ani, România! MESAJE de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ 2023. FELICITARI și URARI pentru toți care trăiesc și simt românește!
-
Ştirea zileiacum 2 zile
LEGENDA Marelui Lup Alb, cel care îl călăuzea pe Sfântul Apostol Andrei pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice
-
Actualitateacum 3 zile
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor: Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei