Rămâi conectat

Actualitate

Autostrada Sebeș-Turda: Lotul 3 se deschide în noiembrie. Se lucrează la iluminat și indicatoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda se deschide în noiembrie. În prezent se lucrează la iluminat și la indicatoare. Potrivit constructorului lucrările vor fi terminate luna viitoare. Chiar dacă va fi gata întreg tronsonul de 12,45 kilometri, se va putea circula doar pe 8,5 kilometri, potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

„În prima jumătate a lunii următoare trimitem notificare către CNAIR pentru efectuarea recepţiei”, a spus pentru ECONOMICA.NET Bogdan Mezei, directorul tehnic al constructorului, Tirrena Scavi sucursala Cluj.

Citește și: FOTO/ Autostrada Sebeş-Turda, lotul I: Una dintre cele mai spectaculoase lucrări, podul peste Mureş – stadiul lucrărilor la sfârşit de octombrie

Acesta estimează că recepţia efectivă a lucrărilor va avea loc între 15 şi 20 noiembrie.

Lotul 3 din Autostrada Sebeş – Turda (A10) are o lungime de 12,45 kilometri. Chiar dacă este finalizat în întregime, se va putea circula doar între nodurile rutiere Decea şi Aiud, adică pe circa 8,5 kilometri, explică Ionuţ Ciurea, vicepreşedinte şi director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

Citește și: FOTO: Pe autostrada Sebeş-Turda, lotul 1, constructorul „turează” motoarele în weekend. Se lucrează la armătura de la pilonii viitorului pod peste râul Sebeş

Restul lotului va putea fi deschis circulaţiei abia când va fi gata şi lotul 2 din autostrada Sebeş – Turda, între Sântimbru și Aiud, construit de asocierea greco – română Aktor – Euroconstruct Trading ’98.

Lotul 3 al italienilor de la Tirrena Scavi va fi primul din cele patru loturi ale Autostrăzii Sebeş – Turda (A10) care va fi inaugurat. Urmează lotul 4, construit de austricii de la Porr.

Contractul pentru construirea lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei (circa 80% din estimarea inițială a CNAIR de 532 milioane de lei).

Lotul 3 din Autostrada Sebeş – Turda nu este prima şosea de mare viteză construită în România de către italienii de la Tirrrena Scavi. Ei au mai finalizat în decembrie 2013 lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva (27,47 de kilometri – inclusiv conexiunea dintre A1 şi Centura Lugoj) după lucrări de doi ani şi jumătate.

De asemenea, în decembrie 2015, Tirrena Scavi a finalizat şi lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj (25,62 kilometri), cu şapte luni mai devreme faţă de termenul contractual.

Tirrena Scavi a mai lucrat şi pe Autostrada Bucureşti – Ploieşti, secţiunea dintre Centura Bucureşti până la Moara Vlăsiei, în cadrul asocierii conduse de Impressa Pizzarotti.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De vineri, 4 iulie 2025,  donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum Ministerul Finanţelor a anunţat începerea unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis în perioada 4-11 iulie. Instrumentele sunt neimpozitabile atât la tranzacţionare, cât şi la câştigul din dobânzi. Valoarea nominală […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Zeci de măsuri fiscale, nimeni nu mai înțelege nimic. Politicienii au reușit să enerveze pe toată lumea: mediul privat, antreprenori, bugetari și pensionari Economistul Radu Georgescu a făcut o comparație între momentul anunțării măsurilor fiscale de către Traian Băsescu în 2010 și cel de miercuri, 2 iulie 2025. Diferența, sublinează acesta, este că […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șofer din Alba, implicat într-un accident rutier pe autostrada A1: Un bărbat de 57 de ani, rănit după coliziunea față-spate dintre autoturism și un autocamion Un accident a avut loc joi după-masa pe autostrada A1, km 242, sensul de mers Sibiu – Boița. Traficul a fost restricționat pe banda 1, din cauza evenimentului rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea