Au devenit centrele de vaccinare inutile? Guvernul Ciucă le desființează iar vaccinarea anti-COVID se va face la medicul de familie. Când se va întâmpla
Au devenit centrele de vaccinare inutile? Guvernul Ciucă le desființează iar vaccinarea anti-COVID se va face la medicul de familie. Când se va întâmpla
Guvernul Nicolae Ciucă discută, în ședința de miercuri, o Ordonanță de Urgență care prevede încetarea activității centrelor de vaccinare și trecerea vaccinării anti-COVID în sarcina medicilor de familie.
„Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi își încetează activitatea în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”, se arată în proiectul de OUG.
„Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară organizate conform prevederilor OUG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii”, mai prevede actul normativ aflat pe masa Guvernului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei
Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat
Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora
Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]