Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Economie

Au crescut amenzile pentru angajatorii care se opun controalelor ITM

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

    Angajatorii care împiedică derularea controalelor inspectorilor ITM sau care nu îndeplinesc măsurile dispuse de inspectori vor primi amenzi mai mari decât până acum. Legea privind organizarea Inspecţiei Muncii a fost modificată printr-un act normativ publicat recent. Noile reglementări stabilesc şi cine poate fi inspector de muncă, dar şi noi drepturi pentru aceştia. Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii a fost modificată prin Legea nr. 51/2012, care a intrat în vigoare în 24 martie. Potrivit noilor prevederi, împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul, prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat, ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Până acum, amenda era cuprinsă între 4.500 şi 9.000 de lei. Mai mult decât atât, prin noua lege se menţionează expres că persoanele fizice sau juridice au obligaţia legală să pună la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele şi informaţiile solicitate de aceştia, necesare controlului ori cercetării evenimentului. Aceeaşi amendă de până la 10.000 de lei va fi aplicată şi persoanelor care sunt găsite la faţa locului, în momentul unui control, care refuză să dea informaţii despre evenimentul cercetat de inspectorii de muncă. Tot cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 vor fi amendate şi entităţile controlate de Inspecţia Muncii, care nu îndeplinesc sau îndeplinesc parţial măsurile dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de inspectori. Noul act normativ stabileşte că funcţia de inspector de muncă poate fi ocupată numai de persoane cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice. O altă noutate pe care o aduce recenta lege este faptul că dă posibilitatea ca personalul ITM să beneficieze de sprijin financiar din partea instituţiei, prin suportarea sumelor necesare asigurării asistenţei juridice, în cazurile în care actele şi faptele îndeplinite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în limitele şi cu respectarea prevederilor legale, fac obiectul unor proceduri judiciare. De asemenea, actul normativ clarifică una dintre obligaţiile inspectorului de muncă. Până acum, acesta avea obligaţia să nu dezvăluie secretele de fabricaţie şi, în general, procedurile de exploatare, de care putea lua cunoştinţă în exercitarea funcţiei sale, atât pe perioada cât era angajat, cât şi după ce contractul de muncă îi înceta, fără a se preciza pe ce perioadă. În noua lege, inspectorul de muncă este obligat să păstreze secretele de fabricaţie pe durata existenţei raporturilor de serviciu şi timp de 2 ani după data încetării acestora.
lInspectorii de muncă au mai multe drepturi
Legea nr. 51/2012 a adus completări şi în ceea ce priveşte drepturile inspectorului de muncă. Astfel, pe lângă drepturile deja existente, inspectorul de muncă va avea, prin lege, şi dreptul de a identifica, pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele aflate în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor şi să impună completarea fişei de identificare. Refuzul de a completa fişa de identificare se sancţionează cu amendă de până la 10.000 de lei, dar nu mai mică de 5.000 de lei. Inspectorul de muncă are dreptul să ia declaraţii scrise, singur sau în prezenţa martorilor, salariaţilor, angajatorilor şi reprezentanţilor legali ai acestora, precum şi altor persoane care pot da informaţii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al evenimentului cercetat. Mai mult, pe lângă drepturile pe care le aveau şi până acum, inspectorii pot dispune şi interzicerea, restricţionarea sau chiar retragerea unui produs de pe piaţă ori rechemarea acestuia. Totodată, inspectorii de muncă îşi pot desfăşura activitatea de control pe tot teritoriul ţării, indiferent de locul de muncă în care au activitatea în mod curent, în baza deciziei emise de inspectorul general de stat. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Profesor de la ASE, despre ”iluzia creșterii economice pe datorie”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Profesor de la ASE, despre ”iluzia creșterii economice pe datorie” Cristian Păun, originar din Alba Iulia, a făcut pe contul său de socializare o analiză succintă a ”creșterii economice pe datorie”. Profesorul de la ASE  examinează modul în care a crescut datoria publică a României din anul 2020 până în 2024, cocluzionând câ ”ne îndreptăm […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea