Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Au aparut ”arome artificale de carne” pe piață: Ce avertismente trimit specialiștii în alimentație

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Au aparut ”arome artificiale de carne” pe piață: Ce avertismente trimit specialiștii în alimentație

Avertismentul vine din partea Asociației Clusterului de Bioeconomie Suceava – Botoșani, care amenajează un laborator pentru depistarea falsificărilor din industria alimentară și va avea o componentă unică în țară.

După mai bine de patru ani de la înființare, Asociația Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani a lansat primul proiect. Este vorba despre un laborator de cercetare interdisciplinară pentru analiza calității, siguranței și identificarea falsificării alimentelor cu mai multe componente. Laboratorul va fi amenjat într-una din halele Centrului Economic Bucovina, care se află lângă aeroportul „Ștefan cel Mare”. Investiția totală depășește 4 milioane de lei, iar o parte din fonduri sunt acoperite de agenți economici.

„Precizez de la început că este un proiect de infrastructură. 85% din finanțare este pentru dezvoltarea de componente de laboratoare. Vorbim despre o componentă de analize fizico-chimice, de o componentă de analize microbiologice, de o componentă de analize de biologie molecurală și o componentă foarte modernă de analize genetice, la început în sprijinul industriei alimentare, dar privim spre viitor și considerăm că aceste echipamente vor putea fi utilizate în zona sănătății umane”, a declarat prof.univ.dr.ing. Mihai Dimian, prorector al Universității „Ștefan cel Mare” citat de adevarul.

Valoarea totală a proiectului este de peste 4 milioane de lei. În calitate de director de proiect, prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, decanul Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul USV, a explicat că agenții economici vor contribui cu 20.000 de euro pentru amenjarea acestui laborator. „Probabil va fi singurul laborator de acest tip din regiunea de nord-est, iar pe anumite analize de biologie moleculară și analize genetice va fi singurul din țară”, a afirmat sursa citată.

Din Asociația Clasterului Regional Inovativ de Bioeconomie fac parte Universitatea „Ștefan cel Mare”, Consiliul Județean Suceava, primăriile Suceava și Botoșani, precum și numeroși agenți economici.

Prezent la conferința de presă pentru lansarea proiectului, administratorul firmei Killer, Alexandru Șcheul, a declarat că sprijină inițiativa. „Se pot face multe, multe falsuri în ceea ce privește fabricarea produselor alimentare. Au apărut arome pentru carne de vită și de porc. Se folosește fumul lichid. Eu am căutat să merg pe cale naturală. Falsurile din industria alimentară aduc beneficii medicinei, pentru că oamenii se îmbolnăvesc și ajung la doctor și nu este un lucru bun. Trebuie să avem oameni sănătoși. Am un coleg care s-a operat în mediul privat și a plătit 14.000 de euro. Sper ca acest laborator să-și facă treaba cum trebuie”, a declarat Alexandru Șcheul.

El a explicat că în prezent unele analize pentru testarea calității produselor din carne sunt făcute în unitățile de producție, iar altele sunt făcute, contra cost, la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. În acest context, Șcheul și-a exprimat îngrijorarea că DSVSA s-ar putea răzbuna prin controale pe firmele care aleg să-și testeze produsele în cadrul laboratorului clusterului.

În replică, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că va exista concurență pe partea de testare a produselor alimentare, iar acest aspect va fi benefic pentru consumatori.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea