Atacantul Andrei Vasinc (ex-CS Ocna Mureș), la Luqa St. Andrew’s FC (Malta)
Atacantul Andrei Vasinc, originar din comuna Unirea, este primul fotbalist din Alba care va evolua în Malta, Insula Cavalerilor Ioaniți.
Jucătorul de 29 de ani, ce poate ocupa mai multe poziții în compartimentul ofensiv, a preferat să dea curs unei propuneri venite de la micuțul club Luqa St. Andrew’s FC (liga a doua malteză), deși s-a aflat în tatonări (negocieri incipiente) cu toate cele 4 divizionare terțe din județ, CS Ocna Mureș, CSU Alba Iulia, Metalurgistul Cugir și Unirea Alba Iulia. Vasnic se află de aproximativ o lună în Malta și a jucat deja în două partide de verificare, marcând un gol în meciul cu Siggiewi FC (2-0), cel de debut, următorul fiind 0-0 cu Kalkara United FC. Deja oficialii noului său club au luat legătura cu Federația Română de Fotbal pentru obținerea ‘cărții verzi’, documentul de transfer internațional, până la ora primului joc oficial în Challenge League, în 27 august, cu Qrendi.
Mutarea a fost intermediată de Andrei Cobliș, fostul său coechipier la CS Hunedoara, ce a apărat un an și jumătate în Malta în trecut (2015/2016), care a luat legătura cu fostul său antrenor, albanezul Edmond Lufi, actualmente la Luqa St. Andrew’s FC, club înființat în 1934. La “Reds”, care în 2021 a câștigat Maltese National Amateur League (al treilea eșalon competițional), Vasinc este singurul “stranier” din efectiv. Meciurile se dispută pe terenuri sintetice, în nocturnă în campionatul din Malta. “Insula este extrem de frumoasă, un adevărat paradis turistic. Sper să mă adaptez rapid, să mă obșinuiesc cu terenurile sintetice, să fac un sezon bun, care să mă ajute să prind un transfer la cluburi mai puternice. Nu sunt foarte mulți bani la mijloc, dar este mai bine ca în România. Probabil acasă o să mă întorc la iarnă, dacă îmi va fi dor de zăpadă”, a spus atacantul care a punctat de 3 ori în acest an pentru CS Ocna Mureș (unde a fost legitimat în ultimele 6 luni).
În Malta au mai jucat printre alții olteanul Adrian Popescu (prezent la Mondialul din 1990, la Birkirkara FC), Oproiescu (chiar la St. Andrew’s FC), Dronca, Al. Pavel (Silema Wanderers) B. Gavrilă (Valetta FC, revenit recent la Dinamo) sau rapidistul Andrei Ciolacu. Ultimul, fost internațional Under 21, a îmbrăcat tricoul celei mai titrate echipe din Insulă, Floriana FC, fiind golgeterul sezonului precedent. Malta are 4 echipe în compeițiile continentale, campioana în preliminariile Champions League, iar locurile 2 și 3 plus câștigătoarea Cupei, în Conference League. Luqa este un orășel de aproximativ 6000 de locuitori, situat la 4.5 kilometri de capitala Valleta, aeroportul internațional fiind situat în această localitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița-Năsăud, un nou derby pe „Cetate”! Metalurgistul, acasă cu „lanterna roșie”, jocuri externe pentru CSU Alba Iulia și CIL Blaj
CSM Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița-Năsăud, un nou derby pe „Cetate”, sâmbătă, 5 octombrie! Metalurgistul, acasă cu „lanterna roșie”, jocuri externe pentru CSU Alba Iulia și CIL Blaj, meciuri programate vineri Va fi iarăși un derby pe „Cetate” în această rundă din eșalonul terț, o dispută între CSM Unirea Alba Iulia și Gloria Bistrița, […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Sportacum 2 zile
Puzderie de accidentări la Metalurgistul Cugir | „Roș-albaștrii”, fără 5 jucători importanți
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştini
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina. Cum a fost adus un mare vrăjitor la credinţa creştină de către o fecioară
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri și superstiții în luna OCTOMBRIE. De ce 1 octombrie e sărbătoarea femeilor şi cum atragi norocul în dragoste