Rămâi conectat

Sport

Astăzi, în semifinalele Cupei României, Volei Alba Blaj – CSM Bucureşti | În Sala „Timotei Cipariu”, de la ora 18.00, se caută reabilitarea…

Dan HENEGAR

Publicat

în

volei-alba-blaj-csm-bucuresti-50Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti se duelează astăzi, de la ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu”, în manşa tur din semifinalele Cupei României, prilej de reabilitare pentru cele două competitoare, dezamăgite după eşecurile europene de săptămâna trecută.

Campioanele sunt la întâiul joc din 2017 în faţa suporterilor blăjeni, în propria sală, în acest meci aşteptându-se debutul Lisei Kramer, transferată recent din USA.

Echipa nu este în pasă proastă, consider că suntem în grafic. Obiectivul nostru este să câştigăm pentru a treia oară campionatul României, iar ca obiectiv secundar să cucerim Cupa României. De asemenea, încercăm să facem o figură frumoasă în competiţiile continentale, unde avem în faţă echipe extraordinar de puternice, cu bugete net superioare„, a precizat primarul Gheorghe Rotar.

A doua competiţie naţională se desfăşoară din acest sezon într-un nou format, unul mai atractiv, renunţându-se la turneul „Final Four”, iar calificarea se va disputa în două partide (returul prevăzut în 1 februarie, la Bucureşti), celălalt duel fiind Ştiinţa Bacău – CSM Tîrgovişte. Astfel, pentru a fi sigură de calificare, echipa din „Mica Romă” este obligată să-şi adjudece minimum 5 seturi în „dubla” din semifinale, pentru a nu fi nevoie de departajarea la „setul de aur”.

*Revanşa după eşecul din Divizia A1

În 11 decembrie 2016, acum mai bine de o lună, Volei Alba Blaj a cunoscut gustul amar al primei înfrângeri în acest sezon, 2-3 în Divizia A1 în deplasarea de la Bucureşti, când cea mai bună echipieră a „tigroaicelor” a fost Jelena Alajbeg (27 de puncte), fosta componentă a Blajului. De atunci a început o serie nefastă pentru campioana României ce traversează o perioadă deloc fericită, întregistrând 4 eşecuri în ultimele 5 partide oficiale, astfel că, din acest punct de vedere, există o presiune suplimentară pentru formaţia condusă de Darko Zakoc. În precedenta dispută directă de la Blaj, în runda inaugurală a primului eşalon, în octombrie 2016, amfitrioanele s-au impus dramatic, scor 3-2. Între timp, CSM Bucureşti a înlocuit antrenorul, fiind instalat pe banca tehnică Ferkat Akbaş (30 de ani), fost selecţioner al echipei naţionale a Turciei, ce l-a înlocuit pe italianul Nicola Negro. „Indiferent ce se va întâmpla în jocul de la Blaj, calificarea se va tranşa la meciul retur. Cupa României este o altă competiţie, ne preocupă, dar trebuie să fim foarte atenţi, pentru că am suferit mult în ultima partidă directă, la Bucureşti. Jucăm acasă prima manşă din semifinalele Cupei, partidă ce coincide cu întâia reprezentaţie din noul an în faţa fanilor şi este obligatoriu să ne gândim doar la victorie”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj.

*Dezamăgiri europene…

Campioana României a pierdut săptămâna anterioară confruntarea din Champions League, de la Sibiu, cu Dinamo Krasnodar, suferind o dezamăgire în meciul „marilor speranţe europene”. Mai crunt s-a prezentat CSM Bucureşti, ce a părăsit Cupa Challenge, în faza „16”-imilor de finală, din postura deţinătoareei trofeului, după un dublu eşec, fără a cuceri vreun set, fiind eliminată de Olympiakos Pireu. Să mai precizăm că Volei Alba Blaj a oficializat despărţirea de Martina Samadan, iar programul următor cuprinde deplasarea de la Dinamo, sâmbătă, 21 ianuarie, întâiul joc din Divizia A1 din 2017, contând pentru etapa a 14-a.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de cadeți | linca Ieană-Pienariu, două medalii de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la naționalele de cadeți | linca Ieană-Pienariu a câștigat două medalii de bronz La ultimul concurs oficial al anului, Campionatul Național de cadeți (12-13 ani), în bazin de 25 metri, Ilinca Ileană-Pienariu (LPS Alba Iulia) a cucerit două medalii de bronz, o performanță de apreciat pentru sportiva din Cetatea […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș, locul 7 la turneul internațional din Cehia, de la Bruntal, la Under 11 | Participare de tradiție pentru „leuți”

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș, locul 7 la turneul internațional din Cehia, de la Bruntal, la Under 11 | Participare de tradiție pentru „leuți” la competiția fotbalistică Echipa Liceului cu Program Sportiv Sebeș a terminat pe locul 7 la turneul internațional de fotbal disputat la Bruntál (Cehia). Grupa de Under 11 a LPS Sebeș a luat startul la […]

Citește mai mult

Sport

Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, rezultate excelente la Oradea | Spectacolul caritabil, „Învățăm să dăruim”, vineri, 19 decembrie

Dan HENEGAR

Publicat

în

Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, rezultate excelente la Oradea | Spectacolul caritabil, „Învățăm să dăruim”, este vineri, 19 decembrie Reprezentanții Școlii de Dans Chirilă au realizat rezultate excelente la Oradea. Sportivii din Cetatea Marii Uniri au obținut 10 locuri întâi și 4 locuri secunde la a 12-a ediție a concursului național „Feeria Dansului”. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea